Doar o cincime din numărul proiectelor depuse în vederea modernizării şi extinderii unităţilor de cazare turistice cu fonduri europene au fost aprobate, valoarea acestora fiind de aproape 20,78 milioane de euro. Astfel, dintr-un total de 101 cereri de finanţare depuse, au fost aprobate 20 de proiecte. Valoarea cererilor de finanţare depuse este de aproximativ 92 milioane de euro, potrivit datelor furnizate evz.ro de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Pentru demararea proiectelor, beneficiarii vor accesa fonduri europene prin Programul Operaţional Regional de Dezvoltare. Dintre cele 101 cereri de finanţare depuse, 36 vizează modernizarea şi extinderea unor pensiuni sau hoteluri din staţiunile turistice balneare, climatice sau balneoclimatice. Sursa: Arhiva EVZ
În cazul a 7 cereri, au fost deja semnate contractele de finanţare.
Săracii Europei vor fonduri pentru turism
Din punctul de vedere al valorii proiectelor depuse, pe primul loc la nivel naţional se plasează regiunea de dezvoltare Sud-Est, cu cereri de finanţare în valoare de 52,1 milioane de euro. Pe locul secund se plasează regiunea de Nord-Est (48,2 milioane de euro) şi regiunea de dezvoltare Centru (43,24 milioane de euro).
În funcţie de valoarea cererilor de finanţare aprobate, lider la nivel naţional este regiunea Nord-Est (16,47 milioane de euro), aceasta fiind secondată de regiunea Sud-Est (18,65 milioane de euro) şi regiunea Centru (9,81 milioane de euro).
Cele mai multe cereri de finanţare, 27, au fost depuse în regiunea Sud-Est, însă doar 6 au fost aprobate până în prezent. Toate proiectele vor fi demarate în judeţul Constanţa. În regiunea Centru au fost depuse 22 de dosare, din care au fost aprobate numai 4, în vreme ce în regiunile Vest şi Nord-Vest, din cele 10 cereri de finanţare depuse, nu a fost aprobată niciuna.
@N