Ne sta in caracter sa ne ascundem mizeria sub pres, indiferent cat ar fi consecintele de dramatice. Ca e vorba despre Revolutia din decembrie sau de rapirea jurnalistilor - dupa cum merg lucrurile, poate stranepotii lui Eba vor reusi sa desecretizeze povestea - ,adevarul a ramas o notiune asupra careia inca nu ne-am lamurit la ce-i buna.
Intre pragmatisti, care vedeau in el o suma de lucruri folositoare, si Mircea Dinescu, dupa care "in Romania, adevarul umbla cu capul spart", prin urmare nu este absolut, ci relativ, inclin sa-i dau dreptate poetului. Pana la urma, perceptia noastra asupra realitatii, unde "noastra" inseamna oameni diferiti, fiecare cu dreptatea lui, ridica la valoare de adevar unghiul din care este privit. Intrebarea "ce este adevarul?", pusa de Pilat lui Iisus, a ramas pentru foarte multi o ecuatie in aer. Prin urmare povestea lui Cristian Diaconescu si filajul administrat cu efect nu este decat inca o mostra ca dintre valorile-conventie ale omenirii - libertate, bine, frumos dreptate, adevar - prea putine mai au legatura cu aspiratiile colective.
Cand te uiti in oglinda cu spatele
Fostul ministru de Externe al Romaniei stie, fara indoiala, care-i adevarul, dar nu-si poate depasi conditia de politician ametit. A depus plangere la Parchet, ca sa capete un ragaz pentru constructia unei povesti veridice, si e constient ca statul nu e in stare sa stabileasca cine sunt filatorii, si in ce scop au prestat. Aceasta ancheta nu are obiect, prin urmare nici finalitate. Domnul Diaconescu o stie, doar e jurist.
In acelasi timp, o fosta dama de lume transformata in jurnalist, Floriana Jucan, ramane la conditia initiala. Un jurnalist care nu-si cunoaste menirea, si nu dezvaluie tot ce stie, limitandu-se la a functiona drept cantar, sau unealta in mana unei porcarii vopsita in mare conspiratie, cu greu poate evolua d
