Ceea ce urmează se referă la o problemă culturală majoră, dar care porneşte de la un exemplu concret: situaţia cărţii în ansamblul său. Ştiu că în România e bine să spui doar ceea ce e bine să se audă şi să deranjezi doar atît cît îţi permit diversele centre de putere. Voi încălca această regulă. Ceea ce urmează nu e nici o condamnare, nici o tragere la răspundere, nici o analiză exhaustivă, ci o încercare de a depista problemele profunde, de a le pune în discuţie şi de a propune anumite soluţii.

de Vasile Ernu

Nu am pretenţia de originalitate, căci o bună parte din idei „plutesc în aer” şi sînt cunoscute destul de bine în mediile de specialitate; doar că nu se prea discută public. Voi vorbi despre „carte” într-un sens larg, considerînd-o cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie şi, de aceea, şi cel mai important. Prin „literatură”, în acest text, definesc orice gen, cu excepţia carţilor de ştiinţă. Deci, cum putem salva industria cărţii şi mări numărul cititorilor?

Situaţia actuală

Trebuie să pornim de la o constatare simplă: în acest moment, Statul şi instituţiile sale care se ocupă de domeniul cultural nu dispun de nici o analiză serioasă şi credibilă a domeniului cultural în ansamblu şi în mod special al situaţiei cărţii de la noi. E lăudabil că Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii încearcă să ne ofere din cînd în cînd cîte o analiză, dar totul e încă timid, ca la început de drum. Mediul privat nu a făcut nici el mai nimic în acest sens. Deci, nu avem nişte date statistice serioase şi nici discuţii publice cu actorii principali ai acestui domeniu, aşa că despre piaţa de carte din România nu se ştie mai nimic.

Toată lumea aproximează. Nu ştim cît producem, cît vindem, cîţi şi ce cititori avem, cum se împart ei pe categorii, care sînt tendinţele etc. Nu credeţi statisticile publicate la sfîrşit de an s