A explodat o modă postelectorală: ideologiile. Mecanismele de vot nu mai fac zgomot şi oamenii încep să simte nevoia să justifice ideologic ce s-a întîmplat. Ideologiile vin după alegeri în 2010. Crin Antonescu ajunge cu dreapta pînă la conservatorism, o dovadă cred eu a confuziei în care istoricul nostru se zbate. PDL tot într-acolo bate, conservatorism, şi alte forme de dreapta care să recupereze tradiţii şi care să şteargă discret orice formă de progresism.
Sever Voinescu propunea un nou termen, “băsescianismul”, pentru definirea unui stat ideal:
Iată care cred eu că ar trebui să fie coordonatele acţiunii noastre politice în viitorul imediat:
- Un stat mic, puternic și moral, cu reglementări puține și ferme.
- Să provocăm explozia inițativei private şi elanul antreprenorial
Asta e politică. Asta e ideologie!
Într-un fel e bine că se redescoperă gustul pentru astfel de autodefiniri. Măcar ştim cu ce lucrăm. Cu un stat mic şi moral? Nu v-aş putea dori aşa ceva. Mă îngrijorează introducerea termenului “moral” în ecuaţie. Pentru că unde ai “moral” ai şi “instanţă”. În acelaşi timp, Sever Voinescu face o provocare interesantă pentru propriul partid, una care evident va rămîne declarativă: să renunţăm noi primii, PDL-ul, la morişca politizării administraţiei. Dar şi aici am milioane de obiecţii. N-aş avea nimic cu această politizare dacă oamenii propuşi de partide ar arăta altfel…
Ce nu-mi place fundamental în propunerea lui Sever Voinescu este ideologizarea (ca grad al idealizării) unui om, prin termenul băsescianism. Mi-a plăcut Traian Băsescu pentru că mi s-a părut singurul politician capabil să-şi asume riscuri. În acelaşi timp, mi-ar plăcea să recunoască undeva în sinea domniei sale cantitatea de “imoral” consumată pentru reînnoirea mandatului. Tîmpenia cu unicameralul redus ar fi trebuit să rămînă o tîmpenie electorală. Dar
