În urmă cu două săptămâni, colega mea Andra Bădicioiu m-a rugat să scriu un text despre femei. „Sigur, Andra”, i-am spus. „Până în weekend ai textul”. Am minţit-o. Aşa suntem noi, bărbaţii. M-am îndurat să scriu, totuşi, ceva, o săptămână mai târziu. Şi pentru că îmi plac mult textele în care cineva spune „mie îmi place cutare”, pentru că nu interesează pe absolut nimeni ce şi cui îi place sau nu, am să scriu exact un astfel de text. Răzbunarea mea meschină pentru că am fost obligat să scriu.
Îmi plac femeile:
- care nu se lasă intimidate uşor
- care pot să vireze într-o intersecţie pe mai puţin de trei benzi şi fără să urce pe trotuar
- care pot să facă o parcare laterală lovind mai puţin de două maşini
- care pot să discute despre un lucru în ansamblul său, fără să se fixeze pe detalii insignifiante, învârtindu-se obsesiv în jurul lor
- care pot să spună o poveste minoră în mai puţin de 600 de cuvinte
- care nu se fardează
- care au părul lung
- care nu se tem să fie femei şi mai ales feminine
Nu-mi plac femeile:
- care cred că bărbatul care le-a lovit nu o va face a doua oară
- care spun întotdeauna despre orice altă femeie că e urâta sau se fixează imediat pe un defect
- care cred că femeile sunt superioare bărbaţilor sau bărbaţii femeilor
- care îţi povestesc despre cum au ele „New Year resolutions”
- care încearcă să povestească bărbaţilor despre pantofi, cercei sau orice accesoriu vestimentar
- care încearcă să devină vedete cântând, deşi nu au pic de voce sau ureche muzicală
- care cred că succesul în viaţă înseamnă să te măriţi cu un bărbat cu bani, nu contează ce bărbat
- care se plâng că nu sunt promovate la muncă din cauză că sunt prefe