În urma cutremurului din Chile cu magnitudinea de 8,8, circa 60% din oraşul Curico, situat în sudul statului, a fost distrus, potrivit unui jurnalist local, citat de AFP.
"Aproximativ 90 la sută din centrul istoric este la pământ. Adică aproximativ 60 la sută din Curico", afirmă Marcelo Vasquez, un jurnalist al postului de radio Estacion Uno din Curico.
"Sediul cotidianului La Prensa a încetat să mai existe", rezumă o pancartă aşezată peste ruinele acestei instituţii centenare din Curico.
Postul de radio Marcelo difuzează de acum din stradă, studiorile fiind instalate într-o piaţă, în apropiere de un generator electric. Sediul radioului a suferit pagube importante, iar în oraş peste 100.000 de locuitori au rămas fără curent electric.
Curico, oraş fondat în 1743 şi situat la 200 de kilometri sud de capitala Santiago, şi-a pierdut şi biserica tradiţională, precum şi numeroase case vechi, fără a mai număra pagubele produse pe coastă, măturată de valuri gigantice în urma cutremurului.
"Unele localităţi din provincia Curico au deschidere la mare, cum ar fi Yloca. Oceanul a ajuns până acolo şi a avariat casele. Oamenii au fost nevoiţi să urce pe dealuri", a povestit Sergio Figueroa, un funcţionar din cadrul Apărării civile, care participă la operaţiunile de salvare.
El a precizat că la Yloca, o staţiune balneară plină de turişti în februarie, în plină vară australă, o vale a fost inundată.
Profituri de pe urma cutremurului
Deşi majoritatea populaţiei din Curico trece prin momente dificile, unele magazine profită deja de situaţie.
Guvernatorul provinciei, Gloria Rojas, a afirmat că preţul pâinii a crescut de trei ori. ""Mi s-a spus că kilogramul de pâine se vinde cu 3.000 de pesos (4,4 euro)".
El a precizat că până în prezent s-au înregistrat 50 de morţi ca urmare a cutremurului, însă bilanţul va creşt