Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a primit o amendă de 100.000 de lei pentru neîndeplinirea la termen a 21 de măsuri din autorizaţia integrată de mediu, au anunţat, luni, reprezentanţii Gărzii de Mediu Galaţi, citaţi de corespondentul Mediafax. "În urma unor verificări s-au constatat întârzieri la termenele prevăzute pentru îndeplinirea a 21 de măsuri care se regăsesc în autorizaţia integrată de mediu. Pentru acest lucru, ArcelorMittal Galaţi a fost amendată de
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a primit o amendă de 100.000 de lei pentru neîndeplinirea la termen a 21 de măsuri din autorizaţia integrată de mediu, au anunţat, luni, reprezentanţii Gărzii de Mediu Galaţi, citaţi de corespondentul Mediafax.
"În urma unor verificări s-au constatat întârzieri la termenele prevăzute pentru îndeplinirea a 21 de măsuri care se regăsesc în autorizaţia integrată de mediu. Pentru acest lucru, ArcelorMittal Galaţi a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Galaţi cu o amendă 100.000 de lei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Galaţi, Ion Avram.
Reprezentanţii companiei au refuzat să se pronunţe în legătură cu amenda primită.
ArcelorMittal Galaţi funcţionează în baza unei autorizaţii integrate de mediu care impune realizarea în diferite termene a mai multor obiective, pentru reducerea poluării generate de către combinatul siderurgic.
Combinatul ArcelorMittal Galaţi a primit, la sfârşitul lunii noienbrie a anului trecut, o amendă de aceeaşi valoare de la comisarii de mediu. Atunci a fost descoperit în incinta combinatului siderurgic un depozit ilegal de şlam de furnal, de aproximativ 135.000 de tone.
SURSA: Mediafax