În armata rusă e mare scandal, după ce au fost găsite peste 200 de tancuri abandonate într-o pădure din centrul ţării. Un site de ştiri din Ekaterinburg a postat un material video cu tancurile abandonate la marginea pădurii, scrie The Telegraph în ediţia online. Trecătorii curioşi se căţărau pe tancurile nepăzite de nimeni şi neîncuiate, pătrunzând cu uşurinţă în interiorul lor, unde cotrobăiau în voie. Aveau până şi cheile la îndemână, putând porni în orice moment maşinăria.
"Sunt tancuri abandonate în toată pădurea. Dacă ai nevoie de unul, vino şi ia-l!", spunea un reporter neidentificat, în înregistrarea video.
ANIMALE DE MUNCĂ
Localnicii povestesc că tancurile stau acolo, acoperite de zăpadă, de peste patru luni. Sunt tancuri de luptă de tipul T-80 şi T-72, considerate "animalele de povară" ale armatei ruse. Un purtător de cuvânt al armatei a ieşit la rampă şi a spus că tancurile nu sunt de fapt abandonate, ci sunt supravegheate de patrule speciale şi că sunt pe cale de a fi trimise unei baze militare. Dar procurorii militari au fost sceptici în legătură cu afirmaţiile purtătorului de cuvânt şi au iniţiat o anchetă, în urma căreia au descoperit contrariul. Dar, temându-se de publicitate negativă, militarii au început imediat să strângă tancurile de pe teren şi să le ducă în baze.
Scandalul survine după ce mai mulţi comandanţi ai armatei ruse au declarat, zilele trecute, că ţara nu ar mai avea nevoie nici măcar de o jumătat din cele 20.000 de tancuri cât are în prezent şi că ar trebui să se renunţe mai ales la modele învechite.
În armata rusă e mare scandal, după ce au fost găsite peste 200 de tancuri abandonate într-o pădure din centrul ţării. Un site de ştiri din Ekaterinburg a postat un material video cu tancurile abandonate la marginea pădurii, scrie The Telegraph în ediţia online. Trecătorii curioşi se căţărau pe tancurile nepă