Radu Mihăileanu şi-a adjudecat două trofee, pentru „Concertul”, iar Ruxandra Medrea - unul pentru documentar. Sursa: AFP PHOTO
În aceeaşi seară în care Harrisson Ford a roşit încurcat la ovaţiile îndelungi ale sălii, în timp ce Sigourney Weaver îi înmâna un César de onoare, doi cineaşti de origine română şi-au auzit numele pe scenă.
Amândoi emigraţi în Occident în anii ’80, Radu Mihăileanu şi Ruxandra Medrea şi-au găsit un loc în cinemaul francez.
Convocat pentru a treia oară pe scena César-urilor, Radu Mihăileanu s-a ales, sâmbătă seară, la Teatrul Châtelet, cu două trofee: Cel mai bun sunet şi Cea mai bună coloană sonoră, pentru „Concertul” (nominalizat şi la opt Premii Gopo).
Muzica poartă semnătura lui Armand Amar (a colaborat cu Mihăileanu şi la „Trăieşte!”, premiat cu un César pentru scenariu original), care i-a mulţumit regizorului „pentru fidelitate”.
Jacques Audiard, colecţionar de statuete
Cu şase nominalizări, inclusiv pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor, Radu Mihăileanu se număra printre favoriţii César-ului, la cea de-a 35-a ediţie, însă cele mai importante trofee au fost adjudecate de Jacques Audiard, cu „Pro fetul”.
Nouă premii ale industriei franceze de film au fost înmânate, în total, „Profetului”, la ceremonia prezentată de actriţa Marion Cotillard. O gală puţin prea lungă, dar mai bogată ca niciodată, re marcă presa franceză, în celebrităţi.
Tânărul actor Ta har Rahim a bifat şi un record în istoria Galei, obţinând pentru prima dată şi trofeul pentru debut şi cel pentru interpretare masculină în rol principal. Rahim a intrat în forţă în cinemaul francez, cu un rol puternic şi dificil, cel al lui Malik El Djebena, un tânăr deţinut francez de origine arabă forţat să găsească metode de su pra vieţuire într-o închisoare. Premiul pentru r