Zoom Omul Ion I.C. Brătianu

Dincolo de personalitatea politică puternică, Ion (Ionel pentru apropiaţi) I.C. Brătianu era un om carismatic, fermecător, dar ­deopotrivă leneş şi vindicativ, după cum îl descriu contemporanii. Viitoarea regină Maria îl prezenta astfel în 1903: „...el niciodată nu m-a considerat ca o cantitate neglijabilă; pentru el eu contam. Dacă spun că am încercat, de atunci, simpatie pentru el, aceasta va fi exagerat, dar era un om care nu putea să treacă neobservat. El se străduia să placă, era tânăr, inteligent, clarvăzător şi, de la început, foarte apreciat de Regele Carol I. Era, într-adevăr, în Brătianu ceva dominator care trezea o oarecare teamă“. În acelaşi timp Constantin Argetoianu, una dintre figurile importante ale perioadei interbelice, îl prezenta ca fiind „o fire leneşă, dar deschisă, inteligenţă vie şi plină de farmec, pasionat de lucruri frumoase, de femei şi de cărţi rare, inginer submediocru, dar cărturar pornit să afle toate, mai ales în domeniul istoriei. Ionel nu era deloc convins ca fraţii lui, că lumea se mărgineşte la cercul familiei Brătianu şi la orizontul familiei Florica.“

Moartea fulgerătoare a lui Ion I.C. Brătianu, chiar în momentul în care, potrivit spuselor lui Nicolae Iorga: „Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu”, a deschis calea unei instabilităţi politice în România interbelică.

Nicicând Partidul Naţional Liberal nu a fost mai puternic, ca în cei aproape 20 de ani petrecuţi, când activitatea acestui partid s‑a confundat cu a lui Ion I.C. Brătianu. Acesta a avut o traiectorie politică fulminantă, purtând povara grea a numelui pe care îl avea. Numele său a reprezentat un mare avantaj, dar el era conştient că trebuia să îl onoreze.

Timp de două decenii a făcut şi a desfăcut guverne, iar întreaga clasă politică a ascultat de vocea sa. Astfel, pe 30 ma