”La nivelul PDL-ului am vazut aceasta gandire pe termen scurt. Daca asta inseamna, adica un proiect politic pe cinci - zece ani, atunci sunt de acord cu Sever Voinescu, ca partidul are nevoie de aceasta gandire pe termen lung, si nu de azi pe maine, cum guvernam, cum tinem guvernul inca sase luni”, a declarat consilierul prezidential, Sebastian Lazaroiu la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro - RFI, realizata de Dan Tapalaga. Lazaroiu a explicat ce intelege prin termenul basescianism, utilizat recent de deputatul PDL Sever Voinescu: ”Presedintele intotdeauana a gandit lucrurile pe cinci sau zece ani inainte.”
Descarca fisierul audio in format MP3
Cele mai importante declaratii facute de Sebastian Lazaroiu la Discutia de Luni
Mie nu-mi place, nu-mi suna deloc bine termenul. Nu mi-e deloc clar la ce s-a referit, chiar n-am avut timp sa-l sun sa-l intreb. Pot sa interpretez in doua moduri: fie se refera la faptul ca partidul trebuie sa sustina obiectivele presedintelui. Majoritatea covarsitoare sustine aceste proiecte. E posibil sa se fi referit Sever la faptul ca acest partid, spre deosebire de presedinte, n-a devzoltat niste institutii care sa gandeasca pe termen lung. Ceea ce totdeauna presedintele a facut. (…)
Toate aceste mecanisme de recrutare de noi membri, de politica de resurse umane, mecanismele de luare a deciziilor, deci sunt institutiile prin care un partid isi desfasoara activitea. Aceste insitutii trebuie construite in asa fel incat sa gandeasca destinul partidului pe termen lung, si nu doar de azi pe maine.Presedintele intotdeauna a gandit lucrurile pe cinci sau zece ani inainte. La nivelul PDL-ului am vazut aceasta gandire pe termen scurt. Daca asta inseamna, adica un proiect politic pe cinci - zece ani, atunci sunt de acord cu Sever Voinescu, ca partidul are nevoie de aceasta gandire pe termen l