BRD-SocGen va solicita în 2010 un plafon al garanţiilor pentru noua formă a programului "Prima Casă" apropiat celui din anul trecut, care să-i permită menţinerea cotei de piaţă la circa 30%, a declarat directorul de strategie şi marketing al băncii, Philippe Lelarge, potrivit NewsIn. Acesta a adăugat că BRD va solicita relaxarea condiţiilor din programul Prima Casă, pentru a-şi reafirma sprijinul pentru acest program.
În 2009 BRD a acordat credite prin programul "Prima Casă" de 135 milioane euro, cota de piaţă în cadrul acestui program avansând, astfel, la puţin peste 30%. Banca a procesat în 2009 circa 3.800 de dosare pentru "Prima Casă".
Recent, directorul general al băncii, Guy Poupet, spunea că, deşi ar putea estima o evoluţie a creditării în cadrul acestui program în 2010, în contextul în care există discuţii cu privire la modificările pe care vrea să le introducă guvernul, nu poate aprecia cererea din partea persoanelor fizice. Executivul a aprobat un plafon de garanţii pentru programul Prima Casă de 700 milioane euro în 2010 şi a majorat valoarea garanţiei pentru locuinţele noi la 70.000 euro. În cazul persoanelor care se asociază în vederea construirii de locuinţe, garanţia este de 75.000 euro.
La demararea programului, în iulie 2009, statul a fixat un plafon de garanţii de 1 miliard euro, din care doar 60% a fost folosit până în prezent. Ultimele date prezentate recent de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) arată că au fost acordate 14.567 de garanţii prin programul Prima Casă, în valoare totală de 608,3 milioane euro, 2.537 de dosare fiind finalizate în 2010.
BRD-SocGen va solicita în 2010 un plafon al garanţiilor pentru noua formă a programului "Prima Casă" apropiat celui din anul trecut, care să-i permită menţinerea cotei de piaţă la circa 30%, a declarat directorul de strategie şi marketing al băn