În primăvara anului 1933 lumea cinematografică era în extaz. Toţi criticii respectabili de film îşi scriau, plini de aprecieri, cronicile la adresa peliculei „King Kong“. „A opta minune a lumii“ era apelativul ce însoţea ca subtitlu atât articolele de profil cât şi afişele filmului.
Presa străină şi cea autohtonă vuiau deopotrivă: „Cea mai extravagantă fantezie, întrece orice închipuire, cea mai perfectă producţie realizată până acum“ („Morning Post“, Londra), „«King Kong» este cea mai mare senzaţie a anului“, titra publicaţia britanică „Daily Telegraph“, „«King Kong» este plin de emoţii – şi ce emoţii! «King Kong» vă va învăţa noi definiţii ale cuvintelor emoţionant, cutremurător, înfricoşător. «King Kong» este senzaţional!!!“, anunţa „Morning Telegraph“ în New York, iar revista franţuzească „Cine Service“ analiza: „Acest film constituie o performanţă magnifică, neîntâlnită încă în domeniul tehnicii cinematografice. Tot ce s‑a realizat până acum în domeniul filmului grandios şi senzaţional se prăbuşeşte dinaintea acestui film. Imaginile sunt sugestive şi înspăimântătoare în sinistra lor realitate.“
Revista românească „Cinema“ deschidea numărul din noiembrie 1933 cu imaginea celebrei gorile-gigant peste New York, pe copertă, iar primul text îi era dedicat. „Regizorul a fost nebun când s‑a hotărât să filmeze «King Kong»“, spunea în acest material, citând pe un cronicar american, criticul Ion Golea.
Ce a determinat aceste reacţii în lanţ asupra unui film cu un mesaj mediocru este folosirea pentru prima dată a efectelor speciale pe scară largă. Încercările de până la „King Kong“, în „Voiaj pe Lună“ a lui Melies sau „O lume pierdută“ a machetistului Willis O’Brien (cel care va lucra şi la pelicula „King Kong“), sunt departe de transformarea efectelor speciale într‑un departament de sine stătător în cadrul echipelor de filmare.
Animarea şi
