Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea, în etapa ameninţărilor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 martie 2010 ·

Asociaţiile de proprietari din Craiova care s-au înscris în programul local de reabilitare termică susţin că vor da primăria în judecată. Deşi a trecut mai mult de un an, autorităţile locale nu au făcut nici măcar demersurile pentru repartizarea fondurilor necesare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

După ce s-au înscris în programul de reabilitare termică a blocurilor, asociaţiile stau cu documentaţia semnată şi cu banii strânşi de la locatari. Primăria Craiova, mandatată să demareze proiectul pe plan local, nici măcar nu a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) banii necesari. Pe site-ul respectivului minister, Craiova nu apare pe lista unităţilor administrativ-teritoriale cărora le-au fost repartizate fonduri. Din cele 150 de milioane de lei pentru ‎termoizolarea a 7.200 de apartamente începute în 2009 şi demararea ‎lucrărilor la alte 7.200 în acest an, Craiova nu a primit nici măcar un leu. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Târgu Jiu, care a obţinut fonduri în valoare de 1.617.816,81 lei pentru reabilitarea a peste 1.050 de apartamente. În aceeaşi situaţie se găseşte Severinul, care a obţinut 5.759.221,46 lei pentru izolarea a 2.135 de apartamente. Râmnicu Vâlcea va primi 3.556.687,90 lei, iar Slatina - 9.202.010,46 lei, ca să vorbim numai de localităţile învecinate.

Primăria Craiova are în sertar 258 de contracte de mandatare, ai căror semnatari aşteaptă 50% fonduri de la bugetul de stat şi 30% fonduri de la bugetul local. „Noi am fost de acord cu reabilitarea. Am încheiat cu primarul 30 de contracte de mandatare. Avem locatari care au şi plătit 20%, adică 2.300 de lei. Oamenii vin şi întreabă periodic, fiindcă este al doilea an de când aşteaptă să-şi izoleze locuinţele, să schimbe tocăria şi conductele. Îl vom da în judecată pe primar pentru că nu a făcut nici un demers pentru alocarea fondurilor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților, a decis Curtea Constituțională

HotNews acum 37 minute
Curtea Constituțională a decis, joi, că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților, scrie G4Media și Agerpres, care citează surse. Până la această oră, CCR nu a anunțat oficial decizia. În urma acestei

Nicușor Dan, mesaj pentru familiile lovite de INUNDAȚII : „Am cerut autorităților să intervină rapid” / Ce spune despre schimbările climatice

Gandul acum 53 minute
Nicușor Dan, președintele României, a postat pe facebook un mesaj în care își exprimă sprijinul pentru familiiile lovite de inundațiile puternice din mai multe județe. Șeful statului a mai precizat că schimbările climatice sunt o realitate care ne a

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 2 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Burduja promite protecție pentru românii vulnerabili: „Facturile nu vor exploda după 1 iulie”

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut declarații privind viitorul prețurilor la energie și gaz după 1 iulie, asigurând populația că „facturile nu vor exploda, nu vor bubui” și că românii vulnerabili vor fi protejați.

Sorin Grindeanu, despre scăderea pensiilor și salariilor: „Nu există așa ceva”

Mediafax acum 40 minute
Invitat la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, de la Gândul, Sorin Grindeanu a spus că poziția generală a celor din PSD este aceea de a continua mai degrabă investițiile și nu de a scădea pensiile și salariile. „E o sinteză a ceea ce își dores

Atenționări meteo de vreme severă! Furtuni, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic

Ziua Constanta acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, 29 mai, în intervalul orar 10.00 şi 23.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş

COMUNICAT Footprints AI depășește 2,5 miliarde de tranzacții analizate în 2025 și lansează primul Copilot AI pentru retailul fizic, accelerând expansiunea internațională a celei mai mari rețele de retail media din Europa Centrală și de Est

Mediafax acum o ora
Footprints AI, startup românesc de tehnologie care operează cea mai avansată rețea de retail media din Europa Centrală și de Est, anunță două realizări majore: lansarea primului Copilot AI dedicat retailului fizic și extinderea internațională prin n

Șase elevi de la un liceu din Arad, transportați la SPITAL, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor

Gandul acum 3 ore
Șase elevi de la un liceu din Arad au fost transportați la spital, după ce au acuzat stări de rău și greață în timpul orelor, a transmis ISU Arad. La fața locului au intervenit de urgență echipaje cu autospeciala CBRN pentru efectuarea de măsurători

De ce consideră Nicușor Dan că varianta unui premier tehnocrat „nu este potrivită”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că „principala variantă” este formarea unui guvern cu un premier politic. El nu crede că un prim-ministru tehnocrat – ipoteză adusă în discuție de PSD – este „varianta potrivită”. Nicușor Dan a făcut aceste

Ministrul Mediului: Agricultorii afectaţi de breşele făcute în diguri vor fi despăgubiţi

G4Media acum 2 ore
Persoanele din judeţul Covasna ale căror culturi agricole au fost inundate, după ce autorităţile au decis realizarea unor breşe în digurile de apărare pentru protejarea comunităţilor locale, vor fi despăgubite, a declarat joi, în timpul unei conferi

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/25°
Iasi
acum

19°
joi

13°/20°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°