Avocatul este celebru în Braşov pentru că a lăsat 27 de braşoveni şi fără bani, şi fără casă
Raiffeisen Bank a anunţat că azi va organiza o licitaţie pentru vânzarea unui apartament de două camere, proprietate a cabinetului individual de avocatură Bejliu Constantin (foto). Apartamentul amintit a fost evaluat la 510.000 de lei la mijlocul anului trecut, asta deoarece deţine şi o parte din terenul aferent imobilului în care este situat apartamentul, suprafaţa terenului fiind de 316,80 metri pătraţi. Licitaţia de luni va începe de la preţul de 382.500 de lei.
Avocatul este celebru în Braşov pentru o „ţeapă” de 3 milioane de euro dată unor braşoveni care au vrut să îşi cumpere apartamente de la „dezvoltatorul imobiliar Constantin Bejliu”. Mai mult, el a fraudat şi statul cu 1,5 milioane de lei, după cum spuneau anul trecut poliţiştii braşoveni, deoarece tranzacţiile s-au făcut fără a se elibera facturi fiscale.
În urma cercetărilor poliţiştilor braşoveni, a reieşit că, în cursul anilor 2007-2008, avocatul a încasat de la 27 de persoane circa 1,3 milioane de lei, pe baza unor ante-contracte, prin care acesta se obliga să construiască şi să predea cumpărătorilor nişte apartamente. Până anul trecut, însă, nu a început nici măcar construcţia imobilelor.
Într-un alt dosar deschis de poliţiştii de la SIF, s-a stabilit că, între anii 2005-2008, fiul avocatului, Adrian Bejliu, a încasat în calitate de administrator al unei societăţi pe acţiuni, la care tatăl său deţinea pachetul majoritar, suma de 2,3 milioane de euro, tot pe baza unor ante-contracte de vânzare a unor apartamente, de la alte 109 persoane. Acestea au fost construite pe strada Laminoarelor, însă nu au fost transferate pe numele cumpărătorilor. Avocatul este celebru în Braşov pentru că a lăsat 27 de braşoveni şi fără bani, şi fără casă
Raiffeisen Bank a anunţat că azi va