Neputând să-şi mai ascundă ofuscarea în spatele apelurilor generoase la unitate cu care a părăsit scaunul de preşedinte, Mircea Geoană pozează în om vertical, care nu ţine la avantajele lumeşti.

Este gata să pună la dispoziţie funcţia de preşedinte al Senatului, dar la fel cum a făcut şi cu funcţia de preşedinte de partid după ce a pierdut prezidenţialele în faţa lui Băsescu. Adică din vorbe. Când a fost să treacă la fapte, a trebuit să cedeze "sfaturilor" colegilor şi să adaste până la nişte alegeri pe care a încercat din răsputeri să le aranjeze în favoarea sa. Pare a fi uitat şi modul penibil în care s-a milogit în discursul său la alegeri, să i se lase măcar Senatul, nu de alta, dar ca să nu pună mâna duşmanul pe el. Acum se grozăveşte din nou pe blgo: "Dacă decizia PSD va fi că trebuie să demisionez, voi demisiona". Trucul este ieftin: deşi, probabil că ar dori ca el să demisioneze, PSD-ul nu i-o va cere. Pentru că a învăţat ceva din chiar actele lui Geoană, a cărui teamă de concurenţa lui Nastase l-a condus până la a-i impune acestuia părăsirea preşedinţiei Camerei, chiar dacă PSD-ul pierdea acest post.

Geoană pare să nu fi învăţat nimic din eşecurile în serie pe care şi le datorează în cea mai mare măsură. A ratat dintr-o prostie preşedinţia (nu pentru că s-a dus în vizită la Vântu, ci pentru că n-a ştiut să răspundă la întrebarea lui Băsescu) acoperindu-se de ridicolul bucuriei premature şi a explicaţilor fanteziste. A ratat şi conducerea propriului partid, pe care de multă vreme nu-l mai conducea în direcţia potrivită, tributar traseelor impuse de camarilă, iar acum se trezeşte vorbind că plecările din partid s-ar datora direcţiei greşite promovate de noua conducere. Ori, aceasta, săraca, n-a reuşit decât să interzică accesul cu jeepurile în curtea partidului şi declaraţiile de presă date pe scări. Cât de greşită e direcţia aceasta,