Bătrânii spun că şnurul împletit cu fir alb şi roşu era pe vremea lor mărţişorul. Prin Oltenia, nu-l purtau doar fetele, ci toţi copiii. Ba chiar, seara pe 1, fetele îl dăruiau şi feciorilor cu care ieşeau la horă.

Citeşte şi:

Primul Mărţişor pentru „Adevărul de Seară“ Braşov

Tanti Ştefana din Palilula îşi aminteşte că în tinereţe, în ultima noapte a lui februarie, îşi punea busuioc sub pernă ca să îşi viseze ursitul. În prima zi a lunii martie fetele se spălau cu apa de la florile de primăvară, ghiocei, viorele, albăstrele, culese din pădure, ca să fie frumoase şi albe la faţă ca ghioceii. Ca să ne bucure, Ştefana Radu luă din casă fir roşu de lâniţă şi aţă albă de bumbac şi începu a le răsuci aşa cum obişnuia când mâinile îi erau sănătoase, iar vederea nu îi obosise. „Le făceam cu mătase şi le puneam pe mărăcine ca nă nu ne pătăm pe ochi, adică să nu ne apară pistrui“, povesteşte amuzată bătrâna, dorindu-şi parcă să dea timpul înapoi şi să mai traiască vremurile când oamenii credeau în tradiţii şi păstrau obiceiurile populare.

Meşteşugit de fiecare după pricepere şi puteri

În mai toate judeţele Olteniei mărţişorul se lucra în casă, nu se cumpăra. Se purta la mână sau în piept. Şnurul era confecţionat din arnici, cu care cuseau fetele iile sau din lână, că era multă lume săracă. „Şnurul are rol apotropaic, alb este curăţenie, sănătate, linişte sufletească, iar roşul înseamnă vitalitate, spor, bunăstare“, spune Roxana Deca, muzeograf la Muzeul Olteniei. Tanti Ştefana se gândeşte la mărţişor ca la viaţă, că el le dădea chef de petrecere, iar până seara târziu luau hora înainte, de răsuna stul dintr-un capăt în celălalt. „Acum tineretul e cu discotecile, nu mai stă de hore. Păcat. Nu se mai distrează ei cum ne distram noi. Râdeam de ne prăpădeam. Legam frânghii de-un copac, iar fata care o lua peste fund striga nume