Iris Murdoch – scrie cu personaje de tip “caracter”, îşi asumă un desuet al construcţiei romaneşti care nu deranjează, pentru că e obsedată de idei, de psihologizare, de pus la treabă concepte. Cărţile ei sînt întotdeauna ca nişte vacanţe. După fiecare roman simt că am trişat – că am evadat literar ca-n secolul XIX – ceea ce în secolul XXI nu mai e permis – evadările se fac strict contracost.
Elif Şafak (foto)- dintre cele mai tari scriitoare tinere pe care le-am citit în utlimii ani, un fel de Zadie Smith needulcorată fatal de un fel marketizat de a vedea literatura. Bastarda Istanbulului e o carte puternică, adevărată. I-am început acum Sfîntul nebuniilor incipiente, noul roman tradus la noi, şi începe cu o imagine teribilă: maşinile noi şi scumpe care se topesc noaptea pe bulevarde ca bucăţile de unt în tigaie.
Elfriede Jelinek – foarte putini artisti isi asuma pina la capat ideile, mizantropia, agresivitatea, ura; foarte puţini artişti îşi mai lasă biografia să devină artă de asalt şi de nedumerire a maselor. Dar stilul ei seamana cu impuscaturile amortizate. Multe dintre frazele ai mi-au despicat teasta cu un zgomot infundat. Jelinek e mare, foarte mare.
Zeruya Shalev – romanul Soţ şi soţie te loveşte în plex, te sufocă, emite toate gîndurile rele şi bune dintr-un cuplu, judecă crunt şi crud, e de o autenticitate care te îndeamnă calm către o luciditate castratoare, ceea ce nu e rău cîteodată.
Susan Sontag – “Împotriva interpretării” mi-a schimbat felul în care citeam realitatea culturală imediată – poate şi pentru că a fost lectură de primul an de facultate, habar n-am. Dar e o autoare care ştie să arunce sclipiri teoretice lizibile dincolo de medii intelectuale, un om dedicat suflului ideilor, chestie care a terminat-o inclusiv fizic… Cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc, teoriile ei despre boală etc.
Francoise Dolto – nu o c
