Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a declarat, astăzi, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că parlamentarii plecaţi din partid au dat dovadă de oscilaţie în comportament şi nu merită luaţi în seamă. Iliescu a spus că dezertorii şi-au dat astfel "măsura caracterului". Iliescu este de părere că imaginea PSD nu este afectată de plecările din partid din ultima perioadă, iar noul lider al partidului nici nu ar trebui să se obosească să-i convingă să rămână.
"Nu trebuie să îi convingem. Dacă ei nu au această convingere, degeaba. Cu asemenea oameni nici nu trebuie să te străduieşti prea mult. Îşi dau măsura caracterului. Dacă nu sunt capabili să aibă un crez pe care să îl susţină indiferent de condiţii, asta arată oscilaţii de comportament şi asemenea oameni nici nu merită prea mare atenţie", a declarat preşedintele de onoare al PSD, adăugând că nu are dacă mai sunt parlamentari social-democraţi care ar intenţiona să demisioneze din partid.
Iliescu a refuzat să comenteze informaţiile despre posibila înfiinţare a unui nou partid de centru-stânga, coordonat de Gabriel Oprea. "Să vedem, să vedem cu ce apare", a spus el.
PSD a fost lovit săptămâna trecută de plecările unor parlamentari, unii cu nume sonore. Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Şerban Mihăilescu, Ioan Munteanu, Culiţă Tărâţă, Cătălin Cherecheş şi Viorel Balcan au părăsit PSD, alăturându-se grupului independenţilor din Parlament. În acelaşi timp, Gabriel Oprea, ministrul Apărării şi liderul independenţilor din Camera Deputaţilor, anunţa că pregăteşte înfiinţarea unei noi formaţiuni de stânga.