O producţie importantă a Teatrului Naţional din Sofia are o singură reprezentaţie în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. „Exilaţii“, după Ivan Vazov, în regia bulgarului Alexander Morfov, se joacă în seara aceasta, de la ora 19.00, în sala cu o capacitate de 1.114 locuri.
În şase ani, spectacolul Teatrului Naţional „Ivan Vazov" din Sofia a avut peste 150 de reprezentaţii în Bulgaria, fiind foarte apreciat atât de critici,. cât şi de public.
Alexander Morfov, unul dintre cei mai aplaudaţi regizori bulgari ai momentului, a montat un spectacol inspirat de nuvela „Nedoriţii, neiubiţii", scrisă în 1884 de Ivan Vazov, un clasic al literaturii bulgare. Piesa este inclusă în programa şcolară, peste Dunăre.
Mai citiţi şi:
Întâlnirea dinaintea Eurovisionului
Seară de stand up comedy în Pub
Uite ce rochie poartă Audrey Hepburn în „Sabrina“!
Acţiunea din „Exilaţii" se desfăşoară la Brăila, în 1870, unde câţiva refugiaţi bulgari plănuiesc, într-o cârciumă, să-şi elibereze ţara de sub ocupaţia otomană. Nu au bani sau arme, ci doar un entuziasm nesfârşit.
„Noi, care am trecut prin comunism, ştim ce înseamnă să nu fii liber. Toţi am fost atunci revoluţionari, unii la cârciumi, alţii pe străzi. Pentru tineri a fost mai greu să înţeleagă ce înseamnă să nu fii liber", a declarat regizorul, într-o conferinţă de presă care a avut loc ieri, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Alexander Morfov s-a folosit, însă, de legenda declanşării revoluţiei, pentru a face un portret ironic şi trist al Bulgariei de astăzi. El critică lăcomia, parvenirea bulgarului contemporan şi spiritul consumist care a acaparat ţara, la fel ca un mare imperiu.
Imagini grandioase
Morfov a ales să lucreze pe o scenă mare, pentru a-şi duce până la capăt viziunea. Doi pereţi negri gigantici se apropie unul de altul din lateral, sugerând existenţa unui