Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima rundă a discuţiilor privind despăgubirea clienţilor Icesave a eşuat

Publicat in Curierul, luni 1 martie 2010 ·

După două săptămâni de negocieri, Islanda, Marea Britanie şi Olanda nu au ajuns la o înţelegere

Deciziile se vor lua în urma referendumului din data 6 martie 2010

Discuţiile dintre Islanda, Marea Britanie şi Olanda, privind despăgubirile clienţilor care şi-au pierdut economiile în urma falimentului băncii Icesave în luna august din anul 2008, au eşuat, iar deciziile se vor lua în urma referendumului din data 6 martie, anul curent, scrie euobserver.com. Ministrul de Finanţe al Islandei, Steingrímur Sigfússon, a anunţat vineri, că în ultima rundă discuţiile nu au avut niciun rezultat, după ce cele trei ţări s-au întâlnit de mai multe ori în Londra, în ultimele două săptămâni.

"Am avut speranţa că vom ajunge la o înţelegere"

"Am avut speranţa că vom ajunge la o înţelegere", a declarat ministrul de Finanţe, adăugând că acest lucru nu a fost posibil, întrucât au rămas destul de multe păreri diferite, chiar dacă toate părţile au făcut propuneri constructive, în timpul discuţiilor. După colapsul băncii online Icesave în august 2008, clienţii britanici şi olandezi au fost despăgubiţi de Guvernele statelor din care făceau parte, suma totală ajungând la valoarea de 3,8 miliarde de euro. Acum, Haga şi Londra cer Islandei să înapoieze acei bani.

Guvernul de la Reykjavik, îniţial a acceptat să plătească aceste datorii, dar condiţiile erau considerate destul de împovorătoare pentru populaţia Islandei.

La începutul anului, preşedintele Olafur R. Grimsson a blocat acordul privind depozitele Icesave, întrucât acoperirea acestor depozite i-a nemulţumit pe cetăţenii islandezi, care s-au văzut puşi în situaţia de a plăti pentru falimentul unei instituţii financiare private.

Aderarea Islandei la UE, pusă în pericol

Aderarea Islandei la Uniunea Europeană ar putea fi afectată de decizia de a nu despăgubi clien

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 43 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Somaţii - 15 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 3 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°