În şedinţa Guvernului Petre Roman s-au dezbătut chestiuni arzătoare. Mase de protestari bucureşteni l-au contestat pe Lenin din faţa Casei Presei Libere. S-au "deschis" oraşele mari.
Dincolo de spectacolul străzii şi al şedinţelor Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, România "liberă" mai avea şi alte probleme. Cum să "tranziteze" de la socialism la capitalism în economie avea să se dovedească cuiul lui Pepelea. În spatele limbajului tehnic, se puneau atunci în discuţie lucruri ce aveau să afecteze direct populaţia. Ce să se producă şi cum, ce întreprinderi să se menţină şi care să fie închise, mai este nevoie să se exporte sau ar fi bine ca întreaga producţie să rămână "la intern"? - erau dezbateri, de colţ de stradă sau fabrică, fără sfârşit.
CUM SĂ FIE, CINE ŞTIE?!
Aceste întrebări s-au pus şi în şedinţa Guvernului. Pentru situaţia grea din economie s-a acuzat "odioasa moştenire". Deşi parte dintre cei reuniţi în jurul mesei de la Palatul Victoria profesaseră cu succes şi cu câteva luni în urmă, ca specialişti în "economia socialistă" sub direcţia "odioşilor". Cum să răsară noi "cadre" peste noapte?
S-a conchis că pe vremea lui Ceauşescu capacităţile de producţie n-au fost corect corelate cu resursele de materii prime, financiare şi umane. Luat de valul industrializării, Ceauşescu a înălţat în anii '70 fabrici şi uzine fără discernământ. Pentru ele importase materii prime pe bani grei.
Drept soluţii, s-au propus modificarea stilului de planificare căci nu se gândeau diriguitorii economiei de-atunci că se va renunţa atât de curând la planificarea leninistă. Înlocuirea tehnologiilor învechite, redresarea balanţelor de plăţi interne şi externe, eliminarea activităţilor economice nerentabile au fost alte visuri.
Se urmărea eliminarea planificării "de sus", de la centru, şi responsabilizarea
