Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzacţii imobiliare îngheţate la Galaţi

Publicat in Adevarul, luni 1 martie 2010 ·

Portul de la Dunăre nu atrage nici investitori şi nici persoane fizice dornice să-şi cumpere o casă sau să achiziţioneze un teren. Cumpărătorii preferă alte zone, mai dezvoltate din punct de vedere economic. La Galaţi, puţini oameni au salarii îndeajuns de mari încât să-şi poată permite contractarea unui credit ipotecar. Cei care ar putea trăiesc sub spectrul disponibilizării.

Cei care au venituri de peste 1.500 de lei lucrează, în mare parte, pentru companii precum SIDEX sau DAMEN, care anticipează disponibilizări în viitorul apropiat. Aşadar, situaţia economică a locuitorilor oraşului nu este una tocmai bună, efectele acesteia fiind vizibile mai ales în mersul pieţei imobiliare.

„Oamenii de aici nu au bani pentru investiţii sau achiziţii, lucru care face ca, spre deosebire de alte zone unde aflăm că lucrurile se mişcă lent, piaţa imobiliară din Galaţi să fie într-o stare de stagnare totală", spune Daniel Pricop, consultant imobiliar. Pe de altă parte, cei care deţin proprietăţi sunt conştienţi că vânzarea acestora poate reprezenta singura sursă a unui venit din care trebuie să trăiască pe termen nedefinit, speranţele economice ale zonei nefiind prea multe.

Această percepţie îi face pe proprietari să ţină la preţ, iar în timpul negocierii să nu scadă prea mult. De partea celalată sunt potenţialii cumpărători, care nu numai că sunt în număr mic, dar se şi retrag rapid atunci când îşi dau seama de faptul că vânzătorii nu negociază mai deloc. În plus, adaugă Pricop, dacă vorbim de proiecte mari, „cine ar investi într-o zonă care devine, pe zi ce trece, tot mai săracă?".

Investitorii nu sunt atraşi de zonă

Investitorii, fie ei străini sau români, înainte să demarareze un proiect comercial sau rezidenţial, efectuează, cu certitudine, „nişte studii de piaţă, iar rezultatele acestora, dacă vorbim de Galaţi, sunt, cu siguranţă, slabe".

Cât

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 25 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 25 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°