In Turcia, guvernul proclerical al lui Recep Tayyip Erdogan a dispus, zilele trecute, arestarea a zeci de fosti si actuali ofiteri sub acuzatia ca ar fi complotat o lovitura de stat. Retinerile unor militari de rang inalt, inclusiv generali si amirali in rezerva, survin intr-o tara in care armata a fost, din 1923 incoace, strajerul revolutiei seculare initiate de Kemal Atatürk. Pana in 1998, puterea militarilor era atat de mare incat putea darama orice guvern islamic. Militarii ar fi putut dispune pana si dizolvarea partidului de guvernamant. Dar acum, Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), aflat la putere, a inceput sa-si intareasca serios stransoarea asupra statului.

Daca ar fi sa cautam factori externi responsabili pentru aceasta crestere a influentei fortelor ultrareligioase, nu-i vom gasi nici in Iran si nici in Arabia Saudita, ci tocmai in randurile secularistilor convinsi de la varful Uniunii Europene.

Bruxelles-ul a semnalat timp de ani buni ca orice sansa de aderare a Turciei la UE va depinde, in mare masura, si de anihilarea puterii militarilor asupra vietii politice a tarii. Indiscutabil, puterea detinuta de acestia era una greu justificabila, dar in prezent devine cat se poate de limpede ca UE nu s-a gandit deloc la impactul pe care l-ar putea avea insistentele ei asupra balantei puterii politice din acest stat. Daca Bruxelles-ul va fi sperat ca vor rasari, peste noapte, o serie de partide luminate care vor umple vidul de putere creat, s-a inselat – precum se vede – amarnic. Turcia zilelor noastre se prezinta ca o tara din ce in ce mai dispusa a strange relatiile cu statele nedemocratice din Orientul Mijlociu. Presedintele Sudanului, bunaoara, acuzat de Organizatia Natiunilor Unite de genocid, a avut parte de toata ospitalitatea lui Erdogan doar cu putine luni in urma.

Cititorul se va intreba, probabil, ce legatura au t