Primul pahar de vodka cu suc de mere vine natural după câteva beri. Al doilea bate dezinvolt la porţile ficatului, al treilea le sparge ca un berbece, următoarele nu au altă grijă decât să-i arate obrazul mojito-ului care s-a insinuat obraznic printre ele. Prin faţa ochilor se succed chipuri, decolteuri lăsând să se întrevadă posibilitatea unor sâni, funduri rotunde, pulpe chinuite de tirania jeanşilor, burice nesăbuit de goale, umeri palizi. La un moment dat, imaginea se focalizează. Văd un singur chip, privesc la decolteu şi sper să nu fie vechiul truc push-up, picioarele şi fundul indică o siluetă rezonabilă. Alcoolul îi spune nişte poante, cred, pentru că ea râde, mai cerem o băutură. Dansăm după propriul ritm, fiecare piesă a preferata mea. Cred că şi a ei. Buzele încearcă să le împrumute umerilor ei un pic de culoare. One for the road, zic. Drumurile sunt cărări, şapte sunt cu totul, pentru fiecare câte un ultim pahar. Într-un târziu, suntem în taxi. Îmi amintesc doar că i-am cerut taximetristului două shot-uri de tequila, dar trebuie că nu mai avea pe stoc, nu ne-a dat, ba, e posibil chiar să fi comentat ceva răutăcios. Mai departe, poţi să mă pici cu ceară, însă nu reuşesc defel să reconstitui care a fost inspiraţia de moment ce m-a făcut să aleg blocul corect, cum am reuşit să descui uşa, de unde atâta pricepere să-i desfac sutienul. Tot ce ştiu e că sînii nu m-au dezamăgit.

În rest, nu am habar cum a fost. E greşit să chicotiţi acum că am ratat partea cea mai interesantă, n-am ratat-o, cel puţin mie nu mi s-a plâns nimeni, atâta doar că nu mi-o amintesc. Oricum, problema adevărată nu e asta. Durerile de cap vin abia când mă trezesc dimineaţa. Şi nu e mahmureala, este chipul de pe perna alăturată. Nu-l cunosc decât din flashuri fără noimă, e atât de străin că îmi vine să strig „hoţii!”. N-am cum să o fac să dispară, aşa că sunt nevoit să aştept să