Eu le cam iubesc pe ele, deşi nu prea le-o arăt. Ciudat e că şi ele mă iubesc pe mine. Şi cred că de-a lungul vieţii mele scurte de 27 de ani, m-au iubit mai multe femei decât m-au iubit bărbaţii. Femeile mă caută, deşi eu le resping în primă fază. Femeile sunt fermecate de zâmbetul şi dintii mei strâmbi, mai ceva ca barbaţii. Se pare că, dacă le zâmbesc, par cool şi mişto, ceea ce le îndeamnă să se apropie de mine. Deşi sunt o mână de om, fac legea când intru într-o încăpere. Din mică şi rea de gură, cu un zâmbet, mă transform în zâna măseluţă şi intru în graţiile doamnelor.

Primele femei care m-au iubit au fost mamele baieţilor potenţiali pretendenţi. De pe la 5 ani mă trezeam cu mame de băieţi care îmi aduceau acadele, păpuşi, jucării, numa-numa să mă joc şi cu copilul lor, băieţelul ştirb din spatele clasei de grădiniţă, care nu ştie atât de multe poezii precum fetiţa şi mai ştirbă, mică dar foarte înţepată.

În liceu, când mă mai plimba câte un băiat prin cartier, era musai să fiu dusă la cunoscut de mamă. Îmi era clar, eram fata aia bună de măritat, postură care nu mi-a convenit deloc, pentru că eu m-aş fi vrut o sexoşenie de 15 ani, capabilă să fure minţile oricărui bărbăt. Era, totuşi, clar că fizicul nu mă ajuta, aşa că a trebuit să jonglez cu cei 1,55 cm pe care îi posed încă de la vârsta de 16 ani. Cred şi acum că înălţimea mi-a făcut un mare rău în relaţiile cu băieţii, însă am câştigat puncte în faţa mamelor de băieţi plini de hormoni. O fetiţă drăguţă şi inţepată, de numai 1.55cm, n-ar fi prezentat niciodată un pericol pentru băieţelul hormonal care visa femei verzi-coapte pe pereţi.

Următoarele femei din viaţa mea au fost mereu profesoarele. O fetiţă aşa de mică şi cu păreri n-ar fi copiat niciodată, îşi învăţa mereu lecţia la franceză, era model de comportament pentru zdrahoancele care se pupau cu băieţii în toaleta profesorilor, ş