Constănţenii ar putea întâlni una dintre formaţiile: Barcelona, Veszprem, Ciudad Real sau Kiel
Campioana României, HCM Constanţa a reuşit sâmbătă, cel de-al patrulea succes în grupele Ligii Campionilor, după ce i-a învins pe grecii de pe PAOK Salonic, cu scorul de 34-23 (14-9), asigurându-şi astfel calificarea printre cele mai bune şaisprezece echipe ale Europei.
Chiar dacă mai au de disputat un meci în faza grupelor, cel din deplasare cu Pick Szeged, constănţenii se gândesc deja la viitorul adversar din cadrul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Astfel, posibilii viitori adversari sunt de cea mai înaltă clasă. De pe locul 4, campioana României va înfrunta una dintre posibilele câştigătoare de grupă precum Barcelona, THW Kiel, MKB Veszprem sau Ciudad Real. Prima manşă fiind programată în România, pe 24-28 (martie). Dintre aceste formaţii antrenorul secund al grupării de pe litoral, Eden Hairi, ar vrea să întâlnească formaţia la care a evoluat regretatul pivot român, Marian Cozma, Veszprem, considerând-o cea mai bună opţiune pentru faza care urmează. Tehnicianul constănţean a menţionat că Veszprem este echipa care oferă cei mai mulţi jucători la naţionala Ungariei, cu care românii s-au mai întâlnit şi au făcut partide bune. Eden Hairi a precizat că şi-a dorit ca HCM Constanţa să nu joace în optimi cu FC Barcelona sau Ciudad Real. „Este o performanţă istorică pentru Constanţa, suntem prima echipă din România care reuşeşte să depăşească grupele Ligii Campionilor. Nu trebuie însă să ne mulţumim cu atât şi trebuie să încercăm să depăşim şi următorul nivel. Referitor la faza următoare, cred că Veszprem este cea mai bună opţiune pentru noi, nu că am subestima handbalul maghiar, dar este de un nivel accesibil pentru noi", a spus Hairi. În schimb, pivotul HCM-ului, Silviu Băiceanu a declarat că ar dori să întâlnească în optimi pe Ciudad Real. „La acest nive