Căpitanul celor de la FC Brașov, Robert Ilyes, a fost desemnat cel mai bun „stegar" al meciului pierdut de brașoveni în deplasarea de la Astra Ploiești, cu 1-2.
Fostul rapidist a primit 38% din voturile celor care au participat la sondajul inițiat de site-ul clubului, www.fcbrasov.ro.
„Îmi pare rău că am pierdut la Ploiești, întrucât Astra era o echipă de bătut. Până la primul gol marcat de Liviu Ganea, prahovenii nu au ajuns în careul nostru. Consider că am avut mult ghinion în acest meci.
Trebuie să ne revenim cât mai repede, întrucât ne așteaptă partide importante, atât în campionat, dar mai ales în Cupă", a menționat Ilyes, care a vorbit și despre confruntarea din etapa viitoare, când FC Brașov va întâlni, pe propriul teren, luni, pe FC Vaslui.
„Nu avem decât varianta victoriei în meciul cu FC Vaslui, întrucât altfel ne îndepărtăm de plutonul fruntaș. Vom întâlni o echipă bună, cu fotbaliști valoroși, care se luptă pentru titlu în acest sezon.
Nu va fi o partidă ușoară, dar sunt convins că avem forța necesară să ne impunem", a completat Robert Ilyes.
În altă ordine de idei, pentru duelul cu FC Vaslui, antrenorul brașovenilor, Viorel Moldovan, nu se poate baza pe fundașul stânga Ezequias Tavares, care este suspendat, din cauza cartonașelor galbene acumulate.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos