Deşi susţin că ţara noastră a ieşit din criză, economiştii Société Générale spun că evoluţia economiei va fi una destul de lentă, dar ceva mai bună decât a statelor din zonă. Sursa: Reuters
Pentru a-şi reveni cât mai repede din criza economică, România va trebui să se bazeze cât mai mult pe o diversificare a exporturilor, dar şi pe un consum intern mai ridicat, spun economiştii Société Générale (SocGen).
Potrivit lui Ariel Emirian, economist-şef adjunct al SocGen, atragerea de capital străin, dar şi absorbirea a cât mai multor fonduri europene fac parte din soluţia câştigătoare pentru România.
„Dacă în anii trecuţi capitalul străin atras s-a dus în sectorul de servicii, precum bănci sau imobiliare, de acum va trebui ca el să fie orientat în industria auto, în infrastructură şi în eficientizarea energiei”, ne-a declarat Ariel Emirian.
El afirmă că, pe termen lung, trebuie făcute investiţii puternice în agricultură, mai ales că acest sector este unul foarte costisitor. Pentru o ţară precum România, dezvoltarea agriculturii este un punct vital în economie, dar deocamdată sectorul respectiv nu este unul foarte competitiv.
Va conta şi diversificarea exporturilor
„Pe de altă parte, trebuie încercată şi diversificarea exporturilor. România nu trebuie să se bazeze numai pe exporturile din industria auto”, mai spune oficialul SocGen.
În zona euro, economia evoluează lent, astfel că şi comerţul va avea aceeaşi linie de dezvoltare. Mai mult, regiunea se orien tează pe investiţii şi nu pe consum, ca până acum, crede economistul.
Totodată, pentru o creştere mai rapidă, ţările din zonă vor trebui să se bazeze şi pe pieţe interne, asemenea Poloniei, care a avut creştere economică pozitivă în criză.
Consumul creşte economia
Potrivit lui Guy Poupet, preşe