Convulsionatul parcurs spre democraţie al Irakului ajunge, după 7 ani şi 3 alegeri legislative, la o nouă răscruce a experimentului sădirii, în sol a priori arid, a formelor pentru a crea fondul.
Între anotimpul deznădejdii şi sezonul recoltei
In octombrie 2004, pe aeroportul din Bagdad, un militar american ne întâmpina cu OK, electric people follow me. În accepţiunea sa, electoral team, experţi ONU în alegeri, nu aveau ce să caute prin Irak, aşa că nu puteam fi decât electricieni, mult mai utili într-o ţară în care, de regulă, curentul e mai rar ca ploaia.
După 5 ani, pe aeroportul din Basra ne aşteptau două rânduri de controale. Primul irakian. Al doilea, mai sofisticat, american, unde am lăsat în urmă amprente digitale, dar şi imaginea scanată a ambelor retine.
Drumul din sudul şiit în Bagdad şi apoi în Erbil, în nordul Irakului, dezvăluie un Irak în schimbare. Şi în aşteptarea alegerilor. La al treilea scrutin naţional legislativ de după 2003, 87 de coaliţii şi partide au lansat în competiţie peste 6.000 de candidaţi pentru cele 325 de locuri în Consiliul Reprezentanţilor.
Alegerile de pe 7 martie sunt esenţiale pentru parcursul democratic al Irakului. La fel au fost însă toate alegerile de până acum. Primele cicluri electorale în tranziţia spre democraţie sunt cruciale, aşa cum o arată experienţa atâtor ţări, unele cunoscând regrese sau deturnări din itinerariul democratic. Adeseori alegerile sunt factorul declanşator, mai ales atunci când partidele perdante nu acceptă înfrângerea.
Alegerile regionale de acum un an au fost câştigate de partidele care au lăsat în plan secund sectarianismul şi au promis stabilitate, locuri de muncă şi servicii publice. După decenii de violenţe şi privaţiuni, oamenii privesc spre normalitate. Partidele au început să prezinte programe politice, semn că încep să răspundă mesajelor din societate
