„Ivona, principesa Burgundiei“ este un spectacol-balsam pentru un public elevat, obişnuit cu exerciţiul descifrării simbolurilor. Textul lui Witold Gom-browicz amendează ipocrizia aristocraţiei şi demască autocraţia formei, într-un sistem în care reflexele super-ficialităţii au modificat structura firii umane.

Femeie cu mintea în altă parte, hidoasa Ivona se bălăceşte într-o piscină plină cu noroi, lăsându-se pradă uşoară cuvintelor grele pe care i le aruncă suita prinţului. Tânăra Ivona tace cu subînţeles, într-o lume în care se vorbeşte prea mult despre plăcere, într-un univers în care personajele trăiesc apogeul egoismului.

Misiunea ei este clară. Ivona vrea să le alfabetizeze umanitatea, iar primul care îi înţelege altruismul este principele Filip al Burgundiei. Se logodeşte cu ea din teribilism, pentru a sfida curtea şi pentru a arăta că detestă idealizarea frumuseţii.

Dar gestul său necalculat, în esenţă superficial, detonează ulterior o avalanşă de stări sufleteşti. Şi un cutremur de confesiuni, cu efecte devastatoare. Lumea începe să se năruie sub povara imperfecţiunilor sale. Sub aparenţa nebuniei jucate lucid, Ivona ascunde un secret: vocaţia ei apostolică. Dar vremea ei nu a venit, şi poate că nici nu va veni vreodată. Poziţia ei antisistem este imediat amendată.

Cinci nominalizări la Gala UNITER

Ceea ce reuşeşte spectacolul regizat de László Bocsárdi este să reproducă perfect vidul de emoţie care a înghiţit curtea regelui Burgundiei. Montarea este stranie, rece, aproape sterilă. Ivona este singura lucidă, într-o lume buimacă, deşi, pentru ea, nici măcar libertatea din colivie nu mai există.

De la gros-planurile lascive, care amplifică intensitatea erotică a unei orgii, din debutul spectacolului, o cameră de luat vederi surprinde grimasele Ivonei şi sentimentele prizoniere în spatele unui chip sluţit. Imaginile sunt proie