Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Doctoriţa înjunghiată este medicul studenţilor deprimaţi din Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 2 martie 2010 · ·

O doctoriţă de la Spitalul Universitar de Urgenţă a fost atacată ieri de un pacient chiar în timp ce încerca să-i ofere acestuia consultaţii. Medicul s-a ales cu răni pe faţă, pe cap şi pe mâini şi a fost operată azi-dimineaţă. Agresorul este acum internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Obregia“, fiind un client mai vechi al spitalului.

UPDATE 13.47 Victima este dr. Manuela Tecuţă, medic specialist în psihiatrie, cunoscută mai ales printre studenţii care veneau la cabinetul ei din Ambulatoriul Cotroceni cu probleme de anxietate şi epuizare.

În urmă cu o lună, dr. Tecuţă declara unui site de ştiri studenţeşti că numărul tinerilor care au nevoie de atenţie medicală pentru problemele de sănătate mentală a crescut. „Din ce în ce mai mulţi vin în fiecare an, şi aceştia sunt cei care sunt trimişi de cabinetul de la facultate sau de medicul de familie. Dar mai sunt mulţi care nu sunt depistaţi, şi îţi vine un pacient de 40 de ani care îţi spune că s-a simţit trist de când avea 20 de ani,” spune dr. Tecuţă.

Doctoriţa Manuela Tecuţă de la Ambulatoriul Cotroceni, de pe Splaiul Independenţei, componentă a Spitalului Universitar de Urgenţă, a fost înjunghiată ieri după-amiază de Ionel Vânt, de 47 de ani, un pacient cu probleme psihice.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, este medic-psihiatru şi se afla singură cu bărbatul în cabinet, unde îi oferea consultaţii. Pacientul a atacat-o cu un briceag şi a tăiat-o pe faţă, pe scalp şi pe mână. Doctoriţa a început să ţipe şi colegii i-au sărit în ajutor. Bărbatul a fost imobilizat de doctori, iar poliţiştii au venit doar ca să-l ia la secţie.

„Rănile nu i-au pus în pericol viaţa doctoriţei, dar i-a fost afectat un nerv de la o mână. În această dimineaţă, ea a fost operată pe faţă şi pe scalp“, a spus dr. Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, acolo unde se află acum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 19 minute
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Mai mulţi copii din patru localităţi din Mehedinţi au simptome de toxiinfecţie alimentară. A fost activat Planul Roşu de intervenţie

Mediafax acum 49 minute
Mai mulţi copii din patru localităţi din Mehedinţi au simptome de toxiinfecţie alimentară. Incidentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112. În misiune au fost trimise mai multe echipe medicale.

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 2 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Percheziții de amploare la ferma lui Nuțu Cămătaru! Te va uimi ce au găsit oamenii legii

Ziua Constanta acum o ora
Percheziții de amploare, joi după-amiază, 19 septembrie 2024, la ferma lui Nuțu Cămătaru. La percheziții au fost identificate mai multe animale/păsări sălbatice și exotice și exemplare canine cu urechile cupate, potrivit unor surse judiciare. Nu s

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 46 minute
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Sondaj INSCOP: Mircea Geoană, pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi/ Geoană ar câştiga cu 47,8%, într-o finală cu Ciolacu, care ar primi 34,2% / Ciucă ar câştiga dacă ar intra cu Lasconi

News.ro acum 3 ore
Un sondaj INSCOP realizat în perioada 11-16 septembrie, la comanda ILD, arată că Mircea Geoană se află pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi. Geoană ar câştiga cu 47,8%, într-o fin

Centrul Infotrafic: Accident în care au fost implicate două convoaie militare, pe DN 2B, în judeţul Brăila/ Un şofer, rănit/ Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creştere

News.ro acum 45 minute
Două convoaie militare au fost implicate, joi după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost rănit. Circulaţ

Parlamentul European cere ridicarea restricțiilor care împiedică Ucraina să lovească „ținte legitime” în Rusia

HotNews acum o ora
Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie care solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţi

Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit, după 9 ani de relație! Primele imagini de la eveniment. FOTO

Cancan acum o ora
Fericire mare pentru Lora și alesul inimii ei, Ionuț Ghenu! După o relație de aproape un deceniu, Lora și Ionuț Ghenu și-au oficializat povestea de dragoste și au devenit o familie cu acte în regulă! Primele imagini de la evenimentul fericit au apăr

Contre între Nicușor Dan și Daniel Băluță pe autorizația de consolidare a planșeului de la Unirii / Primarul sectorului 4: „ Această structură stă să se prăbuşească”

HotNews acum 50 minute
Primarul general, Nicușor Dan, spune că Primăria Sectorului 4 a solicitat Primăriei Capitalei emiterea autorizației în regim de urgență pentru începerea lucrărilor la planșeul de la Piața Unirii, dar prevederile legale nu permit ca documentul să fie

Vremea

București
acum

17°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

23°
joi

16°/23°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°