Constanta, 2.03.2009
Dezbaterile privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării se vor încheia la Constanţa
Până la sfârşitul acestui an va fi definitivată Strategia UE pentru Regiunea Dunării, un model de dezvoltare regională la nivel european.
Strategia Dunării va fi o strategie internă a Uniunii Europene la care sunt invitate să participe şi statele terţe riverane şi va respecta cele trei principii: conectivitatea (transport, energie, telecomunicaţii), protecţia mediului şi gestiunea apei, dezvoltarea socio-economică (cultură, educaţie, turism, dezvoltare rurală).
Comisia Europeană a propus lansarea şi organizarea unei consultări publice pe parcursul căreia vor fi organizate, în toate statele riverane, conferinţe, seminarii şi mese rotunde. Rezultatul acestor consultări va consta în elaborarea de către Comisia Europeană şi prezentarea, în parteneriat cu statele riverane, a unei Comunicări pe tema Strategiei UE pentru regiunea Dunării precum şi a unui Plan de Acţiune. Acesta va cuprinde analiza în detaliu a situaţiei actuale şi va propune o listă de proiecte strategice. Implementarea Planului de Acţiune va fi monitorizat de Comisia Europeană şi va fi actualizat periodic, în funcţie de evoluţia situaţiei economice şi a trendurilor sociale din regiune.
Evenimentele au debutat in Germania (Conferinţa de deschidere a procesului de consultare publică, Ulm, 1-2 februarie 2010), si au continuat in Ungaria (Conferinţă pe tematica dezvoltării economico-sociale şi Summitul Dunării, Budapesta, 25-26 februarie 2010, la nivel de prim-miniştri ai statelor din cadrul Procesului de Cooperare Dunăreană).
Calendarul urmator cuprinde Austria - Slovacia (Conferinţa organizată la Viena şi Bratislava cu focalizare pe domeniul conectivităţii, în zilele de 20-21 aprilie 2010).
România va gazdui Conferinţa de închidere a procesului de consu