- Cultural - nr. 492 / 2 Martie, 2010 Asterisc NICOLAE BACIUT: AUTOPORTRET CU SI FARA CUVINTE Este binecunoscut statutul mitopo(i)etic al tacerii in modernitate si postmodernitate, ea fiind chiar substanta din care se alimenteaza poetii nimeriti in starea de criza a comunicarii. Shakesperianul "restul e tacere" devine, la ei, "totul e tacere". Sub presiunea tiranica a acestui adagiu programatic se situeaza _ cu buna stiinta, cu o disponibilitate funciara _ Nicolae Baciut. Care preschimba prabusirea rimbaldiana in tacere _ intr-o mantuitoare cadere in tacere _ asumata, valorificata in toata negativitatea ei, inteleasa, actualizata. Caderea in cuvant, in tacerea, in ascunsul lui e totuna cu caderea biblica in pacat, cu o culpa originara. Miscarile sufletesti, trairile _ viscerale, acut-dramatice, tinand de adancurile firii _ se aduna intr-un anotimp in infern, numit si anotimpul din colivie, ca intr-un nucleu existential, ca intr-un timp esentializat, simbolizat de ornic, sau de clepsidra. Revelator este, in acest sens, un poem consacrat chiar lui Rimbaud, in care se postuleaza anume inutilitatea "puterii" si "cuvintelor" in semnificarea "drumului, poverii, desertului, maniei": "Tarziu, ca intr-o carte prea incet inchisa - /"Drumul, povara, desertul, mania" / ceea ce se vede nu mai are nevoie de putere, / ceea ce se aude nu mai are nevoie de cuvinte. // Poemul, / Tarziu, /Ca intr-o carte prea incet inchisa" (Rimbaud). Aceasta prea-incet-inchidere-a-cartii, cu care se omologheaza facerea poemului intr-un spatiu (bacovian-rimbaldian) al Tarziului impune un modus vivendi, invariabil pe tot traectul creatiei sale. Nicolae Baciut cultiva, cu persuasiune si cu o vointa nefortata, egala cu sine, un panlirism, subminat, insa, de un dramatism existential, care nu tulbura limpezimea, ingenuitatea si transparenta discursului. Urmarind un atare obiectiv programatic, imprim