Arieratele firmelor şi populaţiei la bugetul general consolidat au crescut anul trecut cu 27,5%, la 17,23 miliarde de lei, dar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are ca obiectiv pentru acest an o reducere a volumului cu 10% (circa 1,7 miliarde de lei). Arieratele bugetare reprezintă obligaţii fiscale datorate de către contribuabilii persoane fizice şi juridice, exigibile şi neplătite până la termenele prevăzute de lege. Potrivit datelor furnizate MEDIAFAX de căt
Arieratele firmelor şi populaţiei la bugetul general consolidat au crescut anul trecut cu 27,5%, la 17,23 miliarde de lei, dar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are ca obiectiv pentru acest an o reducere a volumului cu 10% (circa 1,7 miliarde de lei).
Potrivit datelor furnizate MEDIAFAX de către ANAF, firmele şi populaţia aveau obligaţii neplătite la termen către bugetul general consolidat de 13,5 miliarde de lei la finele anului 2008, iar anul trecut au crescut cu aproape 4 miliarde lei (puţin sub un miliard de euro).
"Voi fi fericit dacă la sfârşitul anului vom reuşi să reducem arieratele cu 10% faţă de nivelul înregistrat în 2009", a spus preşedintele ANAF, Sorin Blejnar (foto), arătând că cifra este un obiectiv al instituţiei şi nu o ţintă impusă de către Fondul Monetar Internaţional.
În vederea recuperării arieratelor organele de administrare fiscală pot aplica toate modalităţile de colectare prevăzute în Codul de procedură fiscală, respectiv somaţii, popriri pe conturi bancare, popriri pe veniturile terţilor, sechestru pe bunuri mobile şi imobile, atragerea răspunderii solidare a administratorilor, asociaţilor sau acţionarilor.