Ce vremuri! Şi câte întâmplări! Nu apuci să te dezmeticeşti dintr-una, că intri în alta. Partidele se primenesc, renunţă la vechii şefi (dacă nu renunţă chiar aceştia) şi aleg alţii noi, mai tineri.

După pesedişti, care s-au ales cu unul de 37 de ani, umaniştii-conservatori şi-au pus destinul (atent supravegheat de preşedintele – fondator) în mâinile unuia de 32 de ani. Record ce nu va putea fi bătut la congresul liberarilor, unde cursa se va disputa în limita unei jumătăţi de deceniu. PC-ul priveşte spre viitor cu încredere, decis ca la următoarele parlamentare să meargă pe picioare proprii, nu la remorca cine ştie cărui partid major. Şi, pentru orice eventualitate, priveşte cu egal interes şi spre dreapta şi spre stânga. Noul lor preşedinte, deşi puţin cunoscut, beneficiază de încrederea lui Voiculescu, ceea ce s-a concretizat într-un procentaj zdrobitor faţă de la fel de necunoscutul său contracandidat.

Singurul conservator cu notorietate – Piedone – rămâne la sector, pentru orice eventualitate.

Din fericire pentru ei, conservatorii n-au problema social – democraţilor, cu plecările de parlamentari. Pentru că nu prea au ce să le plece. De la PSD sunt suficienţi „dezertori”. Partidul a trecut însă de punctul critic. De-acum înainte, oricâţi ar pleca, tot aia e. Nu-i mai ajută cu nimic la procentajele la vot. N-a făcut gaură-n cer nici plecarea ultimului deputat – Viorel Balcan, cine-o mai fi şi acesta. Ceva găuri au făcut Cristian Diaconescu, căruia Crin Antonescu i-a făcut deja cu ochiul, şi nici sindicalistul rozaliu, Sârbu. Ăsta cel puţin, m-a făcut praf cu motivaţia lui: cică s-a nemulţumit de faptul că partidul l-a obligat să combată nişte proiecte de legi la care el însuşi a trudit când mai era ministru. E drept, cam proaste, dar ale lui. Chestie pe care n-a mai putut să o suporte şi a plecat. Iar dacă o să i se propună să ia