Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna foarte lunga si problemele cu autoritatile locale au intarziat proiectul eolian al CEZ

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 martie 2010 ·

CEZ Romania, filiala locala a grupului energetic ceh CEZ, spune ca prima parte a proiectului eolian de 1,1 mld. euro pe care il va construi in Dobrogea va intra in functiune in septembrie anul acesta, cu o intarziere de cateva luni fata de termenul anuntat initial.

Principalul motiv care a ingreunat lucrarile pe santierul de la Fantanele, una dintre cele doua localitati dobrogene in care vor fi instalate turbinele CEZ, a fost iarna deosebit de grea. "Avem anumite intarzieri la proiect. Iarna lunga, la care nu ne asteptam, precum si problemele cu autoritatile locale au adus anumite intarzieri in ceea ce priveste finalizarea proiectului. Investitia de la Fantanele, care vizeaza instalarea a 139 de turbine eoliene, va fi finalizata in septembrie, desi initial estimasem ca in aprilie toate lucrarile vor fi gata. Acum sunt 46 de turbine instalate", a declarat Jan Veskrna, CEO-ul CEZ Romania.

In raportul pe anul trecut al grupului ceh se precizeaza ca lucrarile de la Fantanele ar putea fi finalizate in luna mai. "Este posibil sa-i dam drumul proiectului si mai devreme, dar septembrie este cel mai sigur termen pe care putem sa-l inaintam", a mai precizat Veskrna. Proiectul eolian pe care cehii il construiesc in Romania va fi localizat in doua comune dobrogene, Fantanele si Cogealac, si va fi cel mai mare proiect eolian construit pe uscat la nivel european. In ceea ce priveste celelalte proiecte pe care CEZ le are in dezvoltare in Romania, compania spune ca nu va renunta la niciunul dintre ele, desi in unele cazuri sunt inregistrate anumite probleme. Un astfel de proiect este cel al centralei de 400 de MW de la Galati in parteneriat cu Termoelectrica. Desi memorandumul de intelegere a fost semnat in 2008, proiectul a fost inghetat pana anul acesta.

"Proiectul de la Galati a fost resuscitat. Aveam pareri diferite in ceea ce priveste valoarea activelor cu c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°