Durerile cervicale sunt cauzate cel mai frecvent de posturile nefiziologice menţinute îndelungat, cum ar fi lucrul la computer, accidentele, tensiunea emoţională, spondiloza cervicală, afirmă medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare medicală la Institutul Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti.
"Blocajul" (înţepenirea) cervical este o suferinţă comună: 25%-30% din persoanele active, între 25 şi 30 de ani, au unul sau mai multe episoade de acest gen. În cazul persoanelor active peste 45 de ani, proporţia se ridică la 50%. Episoadele simple de "blocaj" au o durată de una-patru zile şi rar necesită terapie medicală.
Radiografiile sunt esenţiale în evaluarea unui pacient cu probleme la nivelul coloanei cervicale, precizează medicul Sebastian Diaconescu. Totuşi, este necesar ca "medicul să nu se bazeze exclusiv pe examenul radiologic, ci să facă o corelaţie cu examenul clinic. Motivul îl reprezintă faptul că anumite semne şi anormalităţi radiologice evidente pot fi asociate cu simptomatologia minimă sau absentă, în timp ce, din contră, modificări radiologice minime se pot corela cu o simptomatologie foarte zgomotoasă".
De aceea, CT sau RMN este recomandat doar de medicul specialist, atunci când situaţia o impune, şi doar rareori de primă intenţie.
Este important pentru pacienţi să ştie că intervenţiile chirurgicale sunt indicate doar în două situaţii: hernie de disc cervicală, ce nu răspunde la tratament, sau mielopatie cervicală.
CALMAREA DURERILOR
Medicul Sebastian Diaconescu avertizează că imobilizarea la pat trebuie rezervată doar cazurilor severe acute, cazurilor cronice cu exacerbarea simptomelor sau pacienţilor la care tratamentul ambulatoriu este un eşec. Când durerea acută se ameliorează, pacientul poate începe exerciţiile. Uneori este necesară limitarea miş