* sunt depistate sute de cazuri, însă numai o parte beneficiază de tratament logopedic
Situaţia tulburărilor de limbaj la copiii din grădiniţe şi învăţământul primar a fost analizată la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul acţiunii "Prevalenţa tulburărilor de limbaj la copiii din municipiul Brăila", iniţiată de profesorul logoped Maria Ilie, de la Centrul Logopedic Judeţean nr. 1. La nivelul judeţului, în fiecare an sunt evaluaţi copiii din grădiniţe şi din învăţământul primar şi sunt luaţi în evidenţă sute de copii cu deficienţe de pronunţie. Această depistare se realizează în prima lună după ce începe şcoala, iar unor copii şi părinţi li se recomandă tratamentul logopedic şi de aici încep problemele. Unii copii nu vor să vină sau nu sunt aduşi de părinţi, iar alţii vor să vină, dar nu mai au unde pentru că toţi profesorii logopezi sunt ocupaţi. "Acum ceva timp, după ce făceam depistările, îi înscriam pe cei care aveau deficienţe mai grave. De multe ori aveam surpriza să nu vină şi astfel pierdeam un timp până aduceam alţi copii care aveau nevoie şi erau interesaţi. Acum noi facem aceste recomandări şi apoi avem o săptămână în care facem înscrieri, iar ordinea în care sunt repartizaţi profesorilor logopezi este ordinea înscrierii. Un logoped tratează în medie, pe an, între 25 şi 34 de copii, deşi ar trebui să se oprească la o medie de 30. În judeţul nostru avem 13 logopezi, 12 în mediul urban şi unul în rural, la Însurăţei, iar cererea în rural este foarte mare", a explicat profesorul logoped Maria Ilie.
Practic, un logoped trebuie să aibă în zona sa de acţiune minim 500 de copii, iar unii logopezi au chiar şi de trei ori mai mulţi. Ca urmare, sunt copii care, chiar dacă vor să vină la cabinetul unui logoped, nu au cum pentru că nu mai sunt locuri. În timp, problema unui copil se rezolvă, locul este eliberat şi poate fi ocupat de un alt copil