Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta Maria, ocrotitoarea Braşovului

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 2 martie 2010 ·

O iniţiativă cetăţenească doreşte numirea Sfintei Fecioare Maria ca patron spiritual al oraşului, Braşovul fiind văduvit din acest punct de vedere

La ceas aniversar, Braşovul ar putea primi cel mai de preţ dar. Astfel, o iniţiativă cetăţenească doreşte numirea Sfintei Fecioare Maria ca patron spiritual al oraşului, Braşovul neavând, ca urbe, un patron spiritual. Propunerea a fost deja trimisă către conducătorii Bisericii Ortodoxe Române, iar astăzi, în Vinerea Mare, propunerea va fi trimisă autorităţilor locale.

ÎPS Laurenţiu

Streza, Mitropolitul

Ardealului: „Braşovul

nu are patron spiritual

pentru că nu şi-a ales”

Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a precizat că propunerea este binevenită, explicând că „Braşovul nu are un patron spiritual oficial deoarece încă nu şi-a ales unul”. „Însă, prin hramurile Bisericilor din Braşov, oraşul îi are ca ocrotitori pe Sf. Nicolae, în Şchei. Şi Sfânta Fecioară Maria este ocrotitoare a Braşovului, prin hramurile Bisericilor din oraş, începând cu secolul al XVIII-lea. Nu e numai un singur protector în oraş, fiecare comunitate are unul. Şi Făgăraşul îl are ca ocrotitor pe Sfântul Nicolae. Eu salut această iniţiativă şi suntem bucuroşi să aflăm o astfel de veste. Însă, acum, având în vedere că peste an sunt patru praznice împărăteşti închinate Sfintei Maici, Braşovul trebuie să-şi aleagă ziua”, ne-a declarat, ieri, ÎPS Laurenţiu Streza.

Cea mai veche biserică din Braşov a avut hramul Maicii Domnului

Cetatea Braşovului s-a aflat încă din anii 1200 sub protecţia Maicii Domnului. Potrivit preotului Vasile Oltean, care este şi director al Primei Şcoli Româneşti, cea mai veche biserică construită în Cetatea Braşovului a fost cea din Bartolomeu. „Şcheiul îl are ca patron spiritual pe Sfântul Nicolae, prin hramul Bisericii vechi din Şchei. În Ceta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu şi Cod galben de ploi în mai multe judeţe din ţară

BusinessMagazin acum 37 minute
Meteorologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi valabile în mai multe judeţe din ţară. Până joi dimineaţa, 12 judeţe sunt sub avertizare Cod portocaliu.

Nicușor Dan spune că va face publică lista DONATORILOR din campanie: „O să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”

Gandul acum 32 minute
„Da, o să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”, a răspuns Nicușor Dan, întrebat, miercuri dimineață, dacă va face publică lista donatorilor din campania sa electorală pentru Președinția României. Finanțarea campani

Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu

HotNews acum o ora
Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pentru ziua de miercuri în județele Botoșani și Iași. „În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roșu, emisă ca urmare

Ce a declarat Nicușor Dan înainte de consultările de la Cotroceni

HotNews acum 2 ore
Președintele României Nicușor Dan a făcut declarații miercuri dimineață, înainte de consultările informale cu partidele, de la Palatul Cotroceni. „Consultările sunt pe două planuri. Unul – să vedem cum echilibrăm bugetul și doi – să vedem cum formăm

11 cadavre găsite într-o barcă eşuată pe o insulă din Marea Caraibilor

Mediafax acum 2 ore
Poliţia locală a fost anunţată luni că o ambarcaţiune a eşuat în Little Bay, pe insula Canouan. În interior se aflau mai multe cadavre aflate în stare avansată de descompunere. De asemenea, unele cadavre nu erau complete, au anunţat poliţiştii, potr

Prima reacție a lui Nicușor Dan după discuția telefonică pe care a avut-o cu Donald Trump

Libertatea acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut declarații miercuri dimineață cu privire la o presupusă convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump. Potrivit News, Nicușor Dan a evitat să confirme sau să infirme existența acestei discuți

Nicușor Dan începe discuțiile cu partidele pentru formarea noului guvern: cine a refuzat să participe și ce propuneri de premier există

Libertatea acum o ora
Președintele Nicușor Dan a chemat miercuri, 28 mai, toate partidele parlamentare la consultări informale pentru a discuta despre situația politică și economică a țării. Întâlnirile au fost organizate la Palatul Cotroceni și se desfășoară pe parcursu

Betis Sevilla vs Chelsea – Cine transmite la tv finala Conference League

G4Media acum 2 ore
Betis Sevilla și Chelsea se vor întâlni miercuri, de la ora 22:00, la Wroclaw (Polonia) în finala Conference League la fotbal. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Meciul din Polonia poate fi urmărit în direc

Temperaturile vor rămâne la niveluri record în următorii cinci ani, anunţă OMM

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024, cel mai cald an înregistrat din 1850, este şi primul care depăşeşte pragul de 1,5°C al încălzirii globale. Anul trecut, temperatura medie globală a fost cu 1,55°C mai mare decât în era preindustrială. Conform raportului citat de AFP, exis

Meteo: În Capitală, ploi și vânt până joi seara

Mediafax acum 31 minute
De miercuri până joi la ora 9.00, cerul va avea înnorări temporare și trecător mai ales în primele ore ale intervalului vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minim

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/22°
joi

13°/23°
vin.

14°/20°
sâm.

14°/22°
Iasi
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/19°
joi

13°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

10°/15°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°