Municipalitatea ar fi trebuit să acorde bonusul salarial, dar şefii Primăriei spun că nu au primit bani de la Bucureşti.
Peste 3.000 de cadre didactice din municipiul Bacău aşteaptă de două luni să le intre pe carduri banii aferenţi celui de-al 13-lea salariu. Aceştia au hotărât să protesteze în stradă dacă nu-şi vor primi dreptul stabilit prin lege până la sfârşitul acestei luni.
„Conducerea sindicatului ne-a asigurat că vom primi al 13-lea salariu. Nu ar fi normal să se întâmple aşa ceva. Dacă nu vom primi aceşti bani ne vom sfătui cu cei care ne reprezintă şi nu este exclus să facem şi grevă“, a spus profesoara Simina Ciobanu. Supărarea dascălilor este cu atât mai mare cu cât au aflat că alte primării din judeţ au găsit bani pentru a acorda bonusul salarial. „Aşa cum s-au găsit fonduri pentru colegii din alte localităţi, să se găsească şi pentru noi“, a încheiat Ciobanu.
De cealaltă parte, poziţia municipalităţii este la fel de tranşantă. „Anul acesta am primit de la bugetul de stat 85 de milioane lei pentru salariile profesorilor. Fondul este mult mai mic decât anul trecut, deşi noi am solicitat aceeaşi sumă. Prin urmare nu avem cum să acordăm al 13-lea salariu. Nu avem bani“, a spus Romeo Stavarache, primarul Bacăului.
Negociere la Primărie
Vestea proastă a ajuns şi la urechile liderilor de sindicat, care au luat legătura cu edilul. „Ne vom întâlni miercuri, 3 martie, cu primarul şi vom vedea ce spune. Banii sunt prinşi în lege şi trebuie să-i acorde. Alte primării au dat deja al 13-lea salariu“, a precizat Manole Chiriac, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ, filiala Bacău.
Profesorii din oraşul Buhuşi au şi cheltuit banii la care cei din Bacău încă mai visează. „Noi am făcut o solicitare la ordonatorul de credite şi am primit banii pentru prima profesorilor. Nu ştiu de ce alte primării nu pro