Am râs când, cu ani în urmă, am auzit un politician zicând despre Gigi Becali că o să candideze „cu demisie" la Parlamentul European. Această practică, patentată de Becali, se aplică cu regularitate în politică şi astăzi.
Politica românească, în ansamblu, are accente becaliene. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la Congresul PSD! Câţi au candidat „cu demisie"! Impresionant artificiu politic de răsturnare a puterii, însă nu şi original. Am arătat mai sus de ce.
Discutând cu mai mulţi primari liberali, căci este rândul PNL să-şi aleagă preşedintele, am aflat că nu este imposibil ca Tăriceanu să candideze din nou la şefia PNL. În contextul în care Antonescu este pe cai mari în PNL (dar nu atât de mari pe cât ar fi putut fi dacă accepta intrarea PNL la guvernare), iar Orban este depozitar al unui capital mare de simpatie din partea aleşilor locali, Tăriceanu, care este o pagină dată în istoria PNL, pare a nu mai avea şanse. Totuşi, asta nu înseamnă că a ieşit din joc. Nu. Ar putea candida „cu demisie", iar noi, cei de pe margine am putea asista la un circ politic asemănător cu cel petrecut la Consiliul Naţional al PSD. Practic, Tăriceanu ar putea anunţa că va candida, iar apoi ar putea anunţa că se retrage, direcţionându-şi votanţii, aşa cum au făcut Mitrea, Mazăre sau Diaconescu, spre unul dintre principalii competitori. Un lucru este cert, deşi nu este un rival declarat al lui Antonescu, susţinerea lui Tăriceanu va merge către Orban. În fond, Antonescu este cel care l-a învins la preşedinţia PNL, şi nu Orban. Iar acesta este doar unul dintre multele motive care l-ar face pe Tăriceanu să-l susţină pe Orban. Candidând „cu demisie" sau necandidând, Tăriceanu va face lobby chiar şi de pe margine pentru Orban. Scorul Congresului PNL nu poate fi totuşi, anticipat, întrucât Antonescu, deşi se bucură de o oarecare popularitate datorată faptului că scorul său a depăşit proc
