Există dinozauri și fosile de dinozauri. Mai nou s-au descoperit și excremente de dinozaur. Există proști și tâmpiți. Dar există și profesori în prostie și tâmpenie. Există limbrici și, dacă există limbrici, există și limbrici șefi. Ei bine, cel despre care o să vă povestesc astăzi și care, aparent paradoxal, mi-a schimbat viața în bine, întrunea mai toate aceste caracteristici. Nu era un dinozaur. Era un excrement de dinozaur. Nu era prost și tâmpit. Era profesor în prostie și tâmpenie. Nu era limbric. Era limbric șef. Preda (încă) la începutul anilor 90 la Facultatea de Drept din Cluj. ”Istoria statului și dreptului românesc”, era disciplina lui. Și purta și un nume: Dumitru V. Firoiu. Aseară, de ziua unui prieten, coleg de suferință în gimnaziu, liceu și la Drept, mi-am amintit de el. Și cât bine mi-a făcut .
Bun. Pentru început câteva exemple:
”Când iau stiloul în mână mă cuprinde o vie emoție, pentru că știu că scriu despre părinții, moșii, stră-moșii și stră-stră-moșii noștri. Noi nu suntem ca alte popoare care, cu carnea crudă sub șaua calului, și-au luat bornele de hotar și le-au mutat când mai la est, când mai la vest, când mai la sud, când mai la nord…”
(asta era în prefață)
”Poporul roman s-a suprapus peste poporul dac și așa s-a născut poporul român”
(eu mă laud cu o imaginație foarte bogată dar, când ajungeam la fraza asta, mă blocam – nicicum nu reușeam să-mi impaginez acea suprapunere, a romanilor peste daci, din care să rezulte poporul român… brrr!)
și acum maximul:
”Capitulațiile regulau raporturile Principatelor cu Sublima Poartă”
(ei da, asta puteam să-mi imaginez: cum ”Sublima Poartă” era regulată de ”Principate” cu ajutorul ”Capitulațiilor” )
Toate aceste citate sunt mostre din cursul universitar (sublinierea mea) de ”Istoria Statului și Dreptului Românesc”, materie de anul I, la Facultatea de Dre
