Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a modificat Programul de reabilitare a blocurilor

Publicat in Ziua Constanta, marți 2 martie 2010 ·

# Statul va achita 50% din contravaloarea lucrărilor, primăria 30%, iar proprietarii 20%!

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrului ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor, a adoptat recent două proiecte de interes general. Unul dintre acestea are ca obiect de reglementare completarea articolului 6 din Legea 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre. Celălalt proiect de lege discutat şi votat vizează aprobarea OUG 18/2009, privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Referitor la cele două proiecte de lege, ce au primit raportul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din care face parte, deputatul Colegiului 5, Zanfir Iorguş, ne-a declarat: „Proiectul de lege ce aprobă OUG nr.81/2009 pentru modificarea art. 6 din Legea 597/2001 prevede că în staţiunile turistice de pe litoral şi în zona plajelor cu destinaţie turistică este interzisă executarea lucrărilor de pregătire, reparare, curăţare a clădirilor şi a celor de reparare a străzilor, trotuarelor şi dotărilor tehnico-edilitare subterane şi aeriene în perioada 15 mai - 15 septembrie a fiecărui an. A fost nevoie de o astfel de modificare deoarece, în forma iniţială, nu era prevăzută interzicerea executării unor construcţii noi, situaţie de fapt ce creează disconfort turiştilor care aleg ca destinaţie turistică litoralul românesc".

„Paşii" necesari înscrierii blocurilor în proiectul de reabilitare

În privinţa celui de-al doilea proiect, Executivul îşi propune să demareze lucrările în cauză pentru toate blocurile construite în intervalul 1950 - 1990, ajutându-i totodată pe locatarii care doresc să se înscrie în programul local de izolare termică să plătească lucrările. Potrivit ordonanţei, finanţarea acestora se

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 5 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°