* mărţişoarele au fost făcute chiar de ei, în cadrul activităţilor şcolare
Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti au oferit, ieri, mărţişoare bătrânelor de la Căminul din Lacu Sărat, precum şi inspectorilor şcolari. Asta după ce, timp de o săptămână, deţinuţii, elevi în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii Tichileşti, au confecţionat mărţişoare la activităţile de terapii sau de abilităţi practice.
Sub atenta îndrumare a cadrelor didactice şi folosind lut, mărgele, hârtie colorată, seminţe de flori, şnur de mărţişor, elevii au realizat cu migală mărţişoare, pe care le-au oferit apoi cu mândrie doamnelor din Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, precum şi bătrânelor de la Căminul din staţiunea Lacu Sărat. "Dincolo de tradiţii şi obiceiuri, astăzi ne-am gândit că cel mai frumos moment din viaţa unei doamne, indiferent de vârstă, este acela de a primi atenţie din partea celor din jur, de a asculta un cântec, o poezie prin care sărbătorirea primăverii rămâne bucuria de a trăi, speranţa vieţii, semn prin care primeşte cu braţele deschise renaşterea naturii, printr-un gest", a precizat psiholog Camelia Ionelia Enache, directorul unităţii şcolare. * mărţişoarele au fost făcute chiar de ei, în cadrul activităţilor şcolare
Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti au oferit, ieri, mărţişoare bătrânelor de la Căminul din Lacu Sărat, precum şi inspectorilor şcolari. Asta după ce, timp de o săptămână, deţinuţii, elevi în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii Tichileşti, au confecţionat mărţişoare la activităţile de terapii sau de abilităţi practice.
Sub atenta îndrumare a cadrelor didactice şi folosind lut, mărgele, hârtie colorată, seminţe de flori, şnur de mărţişor, elevii au realizat cu migală mărţişoare, pe care le-au oferit apoi cu mândrie doamnelor din Inspectoratul Şcolar