Sistemul politic american s-ar potrivi cel mai bine României. Iată ce spune la RFI deputatul PDL Sever Voinescu. În opinia sa, modificarea Constituţiei trebuie să ţină cont de unele modele europene sau internaţionale, care ar putea funcţiona în România. "Eu sunt fascinat de modelul de guvernare şi de modelul democratic american. Opinia mea este aceea că sistemul american, din foarte multe puncte de vedere este cel mai bun şi s-ar potrivi foarte bine României. Cu alte cuvinte, eu doresc un Parlament foarte puternic ales direct, un şef al Executivului ales direct şi, sigur, o putere judecătorească numită în combinaţie de celelalte două puteri, fiecare dintre aceste puteri având capacitatea de a se controla reciproc", declară parlamentarul.
Sistemul politic american s-ar potrivi cel mai bine României. Iată ce spune la RFI deputatul PDL Sever Voinescu (audio).
În opinia sa, modificarea Constituţiei trebuie să ţină cont de unele modele europene sau internaţionale, care ar putea funcţiona în România.
"Eu sunt fascinat de modelul de guvernare şi de modelul democratic american. Opinia mea este aceea că sistemul american, din foarte multe puncte de vedere este cel mai bun şi s-ar potrivi foarte bine României. Cu alte cuvinte, eu doresc un Parlament foarte puternic ales direct, un şef al Executivului ales direct şi, sigur, o putere judecătorească numită în combinaţie de celelalte două puteri, fiecare dintre aceste puteri având capacitatea de a se controla reciproc", declară parlamentarul.
"După părerea mea, este cea mai simplă, cea mai clară şi cea mai eficientă formulă, pentru că în felul acesta oamenii mandatează direct atât Parlamentul, cât şi şeful Executivului. Această ambiguitate constituţională în care se găseşte în acest moment instituţia preşedintelui nu ne face bine şi am văzut acest lucru", spune Sever Voinescu.
Parlamentul nu a reuşit