Timişoreanul face ultimele pregătiri pentru expediţia pe vârful himalaian Annapurna, înalt de 8.091 metri. Este cea de-a treia tentativă de a urca pe cel mai dificil şi primejdios munte din lume, de data aceasta echipa fiind formată din patru coechipieri.
Ambiţia lui Horia Colibăşanu de a urca pe Annapurna persistă din 2007, când, împreună cu prietenul său spaniol Inaki Ochoa de Olza, a decis să încerce un vârf de peste opt mii de metri. „Sunt mulţi munţi pe care i-aş putea urca, dar Annapurna este o provocare. Ce mi-aş dovedi dacă aş urca pe Everest, cu cinci butelii de oxigen pe cap, ceea ce au făcut peste 3.000 de persoane şi ce îmi pot dovedi dacă urc pe acest munte pe care abia dacă l-au urcat 100 de oameni”, a spus Horia Colibăşanu.
Eşec aproape de vârf
În 2008, expediţia s-a oprit la mai puţin de 100 de metri de vârful Annapurna pentru că Inaki a făcut un atac cerebral. Drumul făcut până acolo va fi însă aproape inutil pentru traseul pe care Horia şi colegii lui îl vor alege anul acesta. „Muntele se schimbă de la un an la altul. O să stabilim abia când ajungem acolo ce rută alegem pentru urcare”, a adăugat alpinistul.
Antrenamente dure
Pregătirea fizică pentru ca alpinistul să facă faţă condiţiilor de la o altitudine de peste 5.000 de metri este foarte intensă. Zilnic tânărul face antrenamente la stadionul FC Timişoara, aleargă la Pădurea Verde, face înot la bazinul de înot al Universităţii Politehnica, uneori merge la săli de fitness care au aparate speciale pentru exerciţii de rezistenţă, iar în weekenduri merge pe munţii din apropiere.
Degustător satisfăcut de hrana pentru bebeluşi
Pe lângă pregătirea fizică, atunci când este pe munte are nevoie şi de o alimentaţie corespunzătoare. Proviziile pe munte constau în pachete generoase cu hrană pentru copii. "Pentru unii pare ciudat. L