Preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti din Braşov, Stelian Dincă, ne dezvăluie ingineriile financiare care stau în spatele afacerilor cu licitaţii publice. El arată că, în timp ce băncile licitează proprietăţile către „clientela proprie” pe o brumă de bani, debitorul intră pe mâna vânătorilor de creanţe. Pentru „rău-plătnicia” sa, el va plăti cu vârf şi îndesat o bună parte din viaţă. Sau chiar până la moarte

De când braşovenii învinşi de recesiunea economică au ajuns la mâna băncilor, apartamentele lor scoase la licitaţie au devenit un miraj. Această Fata Morgana apare din când în când, atunci când vreo proprietate neatractivă este lăsată „în văzul lumii”. Impresia că băncile nu doresc să vândă apartamentele cumpărate înainte de venirea crizei, din cauza prăbuşirii pieţei, este falsă – ne spune Stelian Dincă (foto), Preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti din Braşov - arătând că de fapt banca nu pierde niciodată.

Banca nu poate să

cumpere bunurile

În principiu, „mecanismul” de creditare este destul de simplu şi angrenează patru pioni principali: banca, clientul, compania de asigurări şi societăţile de recuperare a creanţelor.

Banca oferă un credit clientului, al cărei valoare este asigurată de o companie de asigurări. Bineînţeles, clientul plăteşte pentru acest serviciu, ca pentru orice altă asigurare. În momentul în care intră în incapacitate de plată şi devine în ochii băncii un rău platnic, clientul nu rămâne doar fără bunul luat pe credit, deoarece partea din credit nerecuperată din vânzarea imobilului i se impută tot lui, cu tot cu dobânzi şi penalităţi. În schimb, banca se alege cu o casă, o maşină sau un teren (în general) pe care însă nu le poate folosi după bunul plac. „Banca este nevoită să scoată la licitaţie bunurile mobile şi imobile ale datornicilor şi nu are dreptul să le cumpere ea”, exp