În ultimele două luni, Terra a fost lovită de două cutremure devastatoare: pe 12 ianuarie un seism de 7,3 grade pe scara Richter a lovit insula Haiti, în timp ce un cutremur de 8,8 grade a lovit pe 27 februarie statul Chile.
Din primele date, cutremurul din Chile, care a fost de cinci sute de ori mai puternic decît cel din Haiti, a provocat de 350 de ori mai puţine victime.
Seismologii afirmă că principalul motiv al acestei diferenţe colosale este construcţia solidă a clădirilor din Chile.
"Asta este ceea ce pot face seismologii în ţările dezvoltate: ştim cum se ating plăcile şi cum pot fi cutremurele care pot apărea - iar asta se reflectă într-o legislaţie care prevede rezistenţa la cutremure, care să evite prăbuşirea clădirilor", a explicat Juan José Rueda, şeful serviciilor de informaţii seismice din cadrul Institutului geografic din Spania.
Cu toate acestea, între cele două mişcări tectonice există şi o diferenţă în ceea ce priveşte locul unde au avut loc cele două cutremure: în Haiti, seismul a avut loc la 25 de kilometri de capitală, iar în Chile, la 200 de kilometri de cel mai mare nucleu urban.