Pornesc de la Manifestul cărţii semnat de Vasile Ernu şi publicat de siteul nostru. O temă interesantă şi o abordare provocatoare. Poate fi cartea salvată de stat? cum se face că încă trăim din ce a produs regimul Ceauşescu la nivel educaţional şi cultural? Am observaţiile mele, criticile mele şi propunerile mele.

Piaţa de idei

Două probleme. Una specific locală: izolarea cărţii ca atribut al elitei intelectuale. Şi una specific globală: izolarea cărţii ca suport – celuloza pur şi simplu nu mai ţine pasul cu nevoile şi libidoul cunoaşterii în rîndul noii generaţii. Deplîngem decăderea obiectului carte? Eu nu mi-aş pierde timpul cu asta.Nu ştiu cum să fac ca în Diverta sau FNAC să reduc rafturile de “self help” şi să redau spaţiul rafturilor de literaturi “adevărate”, filozofie, siciologie, literatură de idei.

Deplîngem decăderea completă a “pieţei” libere de idei? Da, eu aici cred că stă problema. În fond, poţi să produci cea mai bună brînză din lume – în noile condiţii, dacă nu ştii să plăteşti şpaga la raft în supermarketuri, nu vei putea să-ţi vinzi produsul.

Ce înseamnă piaţa de idei? Foarte simplu. Citesc, acumulez, cunosc autori, opere, ştiu să interpretez. Dar unde îmi expun această ştiinţă. Cum îmi exhib atuul de “a fi un tip citit”? În universităţi? Slabă mişcare, mult nepotism şi ierarhizare. În institute, academii? Acelaşi căcat. În partide? Orice idee îndrăzneaţă trebuie să treacă prin biroul permanent. În baruri cluburi? poate dacă dau ăia muzica mai încet.

Folosesc ironic termenul de piaţă. Dar cred că nu poţi promova cartea artificial, nu poţi subvenţiona la nesfîrşit dacă oamenii care citesc nu se simt băgaţi în seamă de nimeni. Cartea le-a rămas utilă elitelor care citează din ea ca dintr-un obiect sfînt. Una dintre soluţiile mele ar fi să aplici ştiinţa hermeneutică pe care o poţi deprinde din cărţi în alte domenii (eu